ION ILIESCU, URMĂRIT PENAL ÎN DOSARUL MINERIADEI PENTRU INFRACȚIUNI CONTRA UMANITĂȚII

Fostul președinte Ion Iliescu a fost, miercuri dimineață, la Parchetul instanței supreme, unde a fost citat să dea declarații în dosarul mineriadei, care a fost redeschis în luna martie. Parchetul ICCJ a anunțat începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracțiunii contra umanității, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea altor trei. Procurorii nu a precizat în primă fază cine sunt persoanele urmărite penal. Potrivit însă deciziei de redeschidere a dosarului prin infirmarea unor soluții anterioare procurorii pot dispune reînceperea urmăririi penale față de fostul președinte Ion Iliescu, de fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Mihai Chițac (fost ministru de Interne, decedat), Victor Atanasie Stănculescu (fost ministru al Apărării), generalul (r) Vasile Dobrinoiu (fost șef al Școlii de ofițeri de la Băneasa), Corneliu Diamandescu (fost șef al Poliției Române), generalul (r) Petre Petre (fost comandant al unității de jandarmi 0575 Măgurele) și Emil Dumitrescu (fost director al Direcției Cultură din Ministerul de Interne).

Ion Iliescu a ajuns la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) în jurul orei 9.50, fără a face declarații la intrarea în sediu, și a iesit după aproape o oră.

Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, a fost audiat și el la Parchet.

Instanța supremă a confirmat, pe 9 martie, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanțele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la București.

Voinea: „Pe ce este în dosar, judecătorul nu are cum să nu-l condamne”

Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei, susține că Ion Iliescu s-a implicat personal în „actul de represiune” din 14-15 iunie din Piața Universității.

Generalul (r) Dan Voinea a declarat, în iunie 2015, la GÂNDUL LIVE, că fostul președinte Ion Iliescu „nu are cum să nu fie condamnat” pe probele care există în dosarul mineriadei, acesta fiind „implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens”

„Președintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviștea, la care a participat ministrul de interne Chițac, șeful poliției de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu și au stabilit în concret cum trebuie atacați manifestanții din Piața Universității. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână și acolo erau trecute atribuții pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în București a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit și muncitori”, a declarat Dan Voinea.

În urmă cu 25 de ani, pe 13 iunie seara, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către București. 10.000 oameni în salopete, murdari, cu bâte și topoare, ajungeau a doua zi dimineața în Piața Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite în Piața Universității, scena unor confruntări violente cu o zi înainte, după ce câteva zeci de protestari au fost evacuați cu forța. Cu o forță uriașă de represiune la dispoziție, susținută de o campanie de propagandă bine structurată, puterea de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu, dorea să pună capăt cu orice preț, unui fenomen care a însemnat, în fapt, manifestul despărțirii definitive de comunism: Piața Universității. În 13-15 iunie 1990, în stradă au murit oameni ieșiti pentru adevăr și dreptate. Numărul lor – de ordinul zecilor, potrivit asociațiilor victimelor, oficial doar șase. Sute de oameni au fost bătuți și arestați. Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu are o soluție. A fost redeschis în martie 2015, prin decizie a Curții Supreme. După 25 de ani, procurorii pot dispune reînceperea urmăririi penale față de fostul președinte Ion Iliescu, de fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Mihai Chițac (fost ministru de Interne, decedat), Victor Atanase Stănculescu (fost ministru al Apărării), generalul (r) Vasile Dobrinoiu (fost șef al Școlii de ofițeri de la Băneasa), Corneliu Diamandescu (fost șef al Poliției Române), generalul (r) Petre Petre (fost comandant al unității de jandarmi 0575 Măgurele) și Emil Dumitrescu (fost director al Direcției Cultură din Ministerul de Interne).

Parchetul ICCJ a anunțat începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracțiunii contra umanității, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea altor trei.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție arată miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii militari continuă ancheta în dosarul 47/P/2014 privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, cunoscut ca dosarul „Mineriadei”, ca urmare a ordonanței procurorului general al PICCJ de infirmare a soluției și confirmarea ordonanței de către judecătorul de cameră preliminară din instnața supremă.

În acest dosar, prin ordonanța din 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității, prevăzută de articolul 439 alineatul 1 literele a, g și j din Codul penal, constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din dimineața zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanșat de către muncitori din unele centre industriale și bazine carbonifere din țară, a precizat PICCJ.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârșirea acestor fapte.

„În perioada următoare vor fi audiate persoanele față de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de 439 lit. a, g și j din Codul penal și care la data evenimentelor dețineau funcții de conducere la nivelul structurilor civile și militare ale statului, precum și în cadrul unor unități economice”, a precizat sursa citată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața