Va fi candidatul Democraților la Președinția Statelor Unite. În partid n-are concurent. Din păcate, nu văd nici republicanul care i-ar putea face față.
Aureolată de carisma lui Bill Clinton, femeia aceasta acră, vizibil exasperată că trebuie să-și lipească pe chip zâmbetul cotidian, lipsită de viziune, a cărei singură mare calitate e o ambiție hipertrofiată, trăită obsesiv-compulsiv, femeia aceasta va fi președintele Americii. Nu-și stă decât ea însăși în cale: dacă nu clachează (are, totuși, 68 de ani și un accident vascular cerebral la activ), dacă nu face implozie, se va întoarce la Casa Albă, de unde a plecat ca Primă Doamnă, umilită și ofuscată, rostind memorabilele cuvinte: „N-am de gând să văd niște reporteri scurmând prin documentele noastre. Suntem președintele!”.
În calitate de senator a avut o singură inițiativă notabilă, pentru care se mai scuză și astăzi – a aprobat cu entuziasm invadarea Irakului.
Prestația sa ca Secretar de Stat (echivalentul ministrului de Externe) a fost lamentabilă (am căutat mult acest eufemism): nu e vorba doar despre erorile grave ale politicii președintelui Obama, ci de propriile ei gafe, dintre care cel puțin una criminală – confuzia care a facilitat atacul terorist de la Benghazi, soldat cu moartea ambasadorului american în Libia și a trei functionari.
În Orientul Mijlociu, ignoranța sa inimoasă, pusă necondiționat în slujba Israelului, a reușit să-i deranjeze până și pe evrei.
Acum, privește electoratul de la înălțimea unui sac de bani – Bill Clinton se dovedește a fi și un foarte iscusit colector de fonduri. În primele trei luni și jumătate de când Hillary și-a anunțat candidatura se strânseseră deja 47 de milioane, dintr-un total de 2,5 miliarde de dolari cât se estimează că va costa întreaga campanie.
Ce le propune americanilor doamna aceasta ruptă de realitate, incapabilă să empatizeze cu altcineva decât cu propriii săi gărgăuni? Să stea liniștiți, că o să le fie bine. Un comentator politic a asemănat-o personajului Doloris Umbridge din „Harry Potter”: știe ea ce e mai bine pentru națiune și o să le bage tuturor în cap, până vor înțelege.
Un clip electoral haios, marca Ben Carson – răspuns la gestul lipsit de umor al doamnei Clinton de a-i trimite o carte (tocmai cartea în care dă vina pe președintele Barack Obama pentru toate trăznăile sale diplomatice):