Prima reacție a premierului Victor Ponta după moartea polițistului din coloana oficială a lui Oprea

Prima reacție a premierului Victor Ponta după moartea polițistului din coloana oficială a lui Oprea
Publicat: 23/10/2015, 12:18

„Aș vrea să încep însă cu a-mi exprima solidaritatea și condoleanțe pentru familia polițistului mort la datorie, cel care a decedat marți, miercuri, știu că s-au întâmplat toate acele lucruri. Există o anchetă în curs și vreau să mulțumesc tuturor celor care își fac datoria și celor care uneori, din păcate, plătesc un preț mult prea mare pentru ceea ce fac în fiecare zi pentru ca societatea românească să funcționeze”, a declarat Victor Ponta, la începutul ședinței de vineri a Guvernului.

El a mai spus că trebuie văzut cum se pot întâmpla asemenea lucruri, afirmând că peste tot prin țară există „tot felul de capcane mortale”, despre care se află doar atunci când se întâmplă o tragedie.

„Fiind vorba despre o anchetă în curs, vreau sa vedem cum se pot întâmpla asemenea lucruri, în special pe partea de CNDNR și administrație locală. Avem gropi în asfalt, avem tot felul de zone periculoase. Sunt convins că peste tot în țară există tot felul de capcane mortale și doar după ce se întâmplă o mare tragedie află despre ele. O societate normală ar trebui să ia măsuri înainte, nu după ce se întâmpla asemenea lucruri”, a spus Ponta.

El a susținut că sunt politicieni care folosesc tragediile și arestările pentru a obține capital politic și acest fapt ar trebui să înceteze.

„Mi-aș dori ca și noi ca societate să nu mai folosim, vorbesc de oamenii politici, să nu mai folosim tragediile în scopuri politice. De fiecare dată când se întâmplă o tragedie, apar aceeași oamnei politici care țipă și folosesc fie tragediile, fie arestările, ca să câștige un pic de capital politic și ăsta e un semn de barbarism în politică și poate reușim să scăpăm de el”, a mai spus Ponta.

Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit la spital, marți seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la rețeaua de gaze, pe strada Știrbei Vodă.

Polițistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Administrației și Internelor, Gabriel Oprea, însă informații despre această situație nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Joi, la două zile de la accident, Poliția Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că polițistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informațiilor comunicate, participase la „o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice”.

„Polițistul se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul București, asigurând deplasarea în siguranță, a unei coloane oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic”, a arătat Poliția Capitalei.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că un alt polițist de la Brigada Rutieră a Capitalei a fost rănit după ce a căzut cu motocicleta în timp ce însoțea coloana oficială a ministrului Internelor, Gabriel Oprea, accidentul având loc în septembrie, în zona Pieței Victoriei.

Deși accidentuls-a produs în 21 septembrie, acesta nu a fost făcut public, însă date despre incident au fost comunicate presei pe surse, în urma decesului subinspectorului Bogdan Gigină.

Potrivit surselor citate, accidentul s-a produs în dimineața zilei de 21 septembrie, la intersecția Piața Victoriei cu bulevardul Vasile Lascăr. Polițistul Dorel Moraru, care se afla pe motocicletă în coloana vicepremierului Gabriel Oprea, a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie, care a intrat în intersecție după ce nu a oprit la semnalul „stop” al agentului care dirija circulația.

În urma impactului, Moraru a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde nu a rămas internat. Medicii au stabilit că acesta a suferit o entorsă la glezna dreaptă și o contuzie la pumnul stâng, fiindu-i pusă o atelă la picior, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale. În urma accidentului, Dorel Moraru a avut nevoie de o lună de concediu medical.

În urma accidentului în care a fost implicat polițistul Dorel Moraru, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis un dosar de cercetare.

Potrivit reprezentanților Poliției Capitalei, la momentul accidentului de miercuri seară coloana oficială a lui Gabriel Oprea, „de care demnitarul beneficia în condițiile legii”, se deplasa cu o viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic existente, pe traseul Băneasa – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Piața Charles de Gaulle Piața Victoriei – bulevardul Uranus – strada Știrbei Vodă.

„Imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la fața locului și au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, polițistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgență București. Ministrul afacerilor interne a comunicat cu secretarul de stat Raed Arafat și cu ceilalți decidenți din conducerea MAI, pentru intervenția de urgență a echipajelor SMURD și informarea permenentă în legatura cu evolutia situatiei. S-a ținut legatura cu echipajele SMURD si cu Spitalul Universitar, iar ministrul de interne a fost permanent informat”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanții Poliției Capitalei mai arată că, la locul producerii accidentului, existau elemente de semnalizare a lucrării, dar cu privire la modul în care erau amplasate, dacă respectau sau nu normativele legale, urmează a se stabili pe parcursul anchetei aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

„Menționăm că toate circumstanțele producerii accidentului fac în prezent obiectul unui dosar penal, aflat în competența procurorilor. Întregul colectiv al Poliției Capitalei este alături de familia colegului nostru, fiind profund îndurerat de tragicul eveniment”, mai spun reprezentanții Poliției Capitalei.

Martori care erau foarte aproape de locul accidentului de pe strada Știrbei Vodă spun însă că mașina în care se afla ministrul Gabriel Oprea nu a oprit după accident.

În cazul accidentului în urma căruia a murit polițistul Bogdan Gigină se fac cercetări într-un dosar deschis de procurorii Parchetului Tribunalului București, care analizează în anchetă inclusiv faptul că acesta era într-un dispozitiv care îl însoțea pe ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

Bogdan Cosmin Gigină va fi înmormântat vineri la Cimitirul Ghencea Militar 3, iar la ora transmiterii acestei știri au loc funeraliile.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?