Prima pagină » Știri externe » Acord istoric între Israel și Iordania cu privire la Espalanada Moscheilor din Ierusalim. Ce rol a avut secretarul de stat american John Kerry

Acord istoric între Israel și Iordania cu privire la Espalanada Moscheilor din Ierusalim. Ce rol a avut secretarul de stat american John Kerry

Acord istoric între Israel și Iordania cu privire la Espalanada Moscheilor din Ierusalim. Ce rol a avut secretarul de stat american John Kerry
Acord istoric între Israel și Iordania. Ce rol a avut secretarul de stat american John Kerry

Probleme legate de Esplanadă se află în centrul valului de violențe din ultima perioadă între israelieni și palestinieni.

Kerry a făcut acest anunț în urma unor negocieri în Iordania, custodele oficial a ceea ce evreii numesc Muntele Templului, iar musulmanii Haram al-Sharif.

El a anunțat totodată că Israelul și-a reînnoit angajamentul de a menține regulile actuale.

Cel puțin opt israelieni au fost uciși, iar alți zeci răniți în atacuri cu cuțitul sau cu arme de foc comise de palestinieni, în urma unor zvonuri potrivit cărora Israelul ar fi plănuit să schimbe regulile – ceea ce autoritățile israeliene au dezmințit.

De asemenea, peste 50 de plastinieni, inclusiv presupuși atacatori, au fost uciși în ultimele săptămâni.

 „Primul pas”

Kerry, care se află într-un turneu în regiune, s-a întâlnit sâmbătă, la Amman, cu liderul palestinian Mahmoud Abbas și a fost primit de către regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

„Toate violențele și incitările la violență trebuie să înceteze. Liderii trebuie să conducă”, a declarat Kerry pentru presă.

Între alte măsuri, el a anunțat o monitorizare video nonstop și agrementul Israelului de a reafirma rolul istoric al Iordaniei de custode al complexului religios.

„Există probleme suplimentare grave, de securitate și de altă natură, între israelieni și palestinieni, care trebuie să fie abordate, dar noi am convenit că acesta este primul pas în vederea creării unui spațiu care să ne permită să reluăm aceste măsuri și dialogul”, a declarat șeful diplomației americane.

Kerry s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu joi și a declarat că în cadrul discuției au apărut idei care merită explorate.

Secretarul de Stat american urma să plece, sâmbătă seara, către Arabia Saudită, pentru negocieri cu lideri regionali.

Poliția israeliană a anunțat că a împușcat mortal un presupus atacator palestinian, sâmbătă, în nordul Cisiordaniei.