Prima pagină » Știri » Procurorii au cerut ACTELE INTERNE privind coloana oficială a lui Oprea. Ministerul de Interne și Poliția au trimis doar o parte din documente

Procurorii au cerut ACTELE INTERNE privind coloana oficială a lui Oprea. Ministerul de Interne și Poliția au trimis doar o parte din documente

Procurorii au cerut ACTELE INTERNE privind coloana oficială a lui Oprea. Ministerul de Interne și Poliția au trimis doar o parte din documente
MAI și Poliția au trimis la Parchet doar o parte din datele cerute despre coloana lui Oprea

Parchetul Tribunalului București arată duminică, într-un comunicat de presă, că în dosarul privind decesul subinspectorului de poliție Bogdan Cosmin Gigină, în care a fost începută urmărirea penală pentru ucidere din culpă, au fost efectuate, până în prezent, cercetarea la fața locului, autopsia medico-legală și au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere în vederea reconstituirii traseului coloanei oficiale din care făcea parte polițistul decedat.

De asemenea, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei, au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției Române și Poliției Capitalei actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte polițistul Bogdan Gigină și date cu privire la componența coloanei la momentul incidentului.

„Până în prezent ne-au fost furnizate parțial informațiile solicitate”, a precizat sursa citată.

Anchetatori au solicitat și datele stocate cu privire la comunicațiile interne ale polițiștilor implicați în deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea din ziua accidentului.

Procurorii au audiat persoane care aveau cunoștință despre împrejurările în care s-a produs accidentul de pe strada Știrbei Vodă, respectiv polițiștii din coloană și cei aflați în intersecție, muncitorii care efectuau lucrările de reparații, precum și alți martori aflați în zonaă.

Anchetatorii au solicitat și documentația privind efectuarea lucrărilor de reparație de la locul producerii evenimentului, printre care actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare și siguranță specifice.

În zilele următoare vor fi continuate audierile persoanelor care au cunoștință despre circumstanțele în care s-a produs accidentul în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Gigină.

Totodată, urmează să fie dispusă expertiza tehnică cu privire la vehicul și dinamica producerii accidentului, precum și cu privire la imaginile surprinse de camerele de supraveghere, a precizat Parchetul Tribunalului București.

Cercetările în această cauză sunt efectuate de procurori, împreună cu ofițeri de poliție judiciară de la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Polițistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit marți seară, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală. Bogdan Gigină a fost înmormântat vineri, cu onoruri militare, în prezența a sute de colegi îmbrăcați în uniforme.

Polițistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informații despre această situație nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Abia la două zile de la accident, Poliția Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că polițistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informațiilor comunicate, participase la „o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice”.

Potrivit reprezentanților Poliției Capitalei, la momentul accidentului, coloana oficială a lui Gabriel Oprea, „de care demnitarul beneficia în condițiile legii”, se deplasa cu o viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic existente, pe traseul Băneasa – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Piața Charles de Gaulle Piața Victoriei – bulevardul Uranus – strada Știrbei Vodă. După accident, coloana oficială s-a oprit la fața locului și au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale, susținea Poliția.

Martori care erau foarte aproape de locul accidentului de pe strada Știrbei Vodă spun însă că mașina în care se afla ministrul Gabriel Oprea nu a oprit după accident.

Duminică, Ministerul Afacerilor Interne a transmis primul răspuns oficial legat de ancheta privind moartea polițistului Bogdan Gigină, care însoțea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea, susținând că MAI și ministrul nu pot prezenta detalii pe acest subiect înainte de finalizarea anchetei.

„Ca răspuns la solicitările mass-media referitoare la circumstanțele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie a.c., în urma căruia și-a pierdut viața polițistul Bogdan Cosmin Gigină, Direcția Informare și Relații Publice transmite următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o anchetă în care se fac cercetări privind cauzele și împrejurările producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală, privind Competența Procurorului, „procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege”, arăta MAI, într-un comunicat de presă transmis duminică, la cinci zile după accident.

De marți seară, când a avut loc accidentul, ministrul Gabriel Oprea nu a avut nicio reacție, însă înainte de răspunsul oficial al MAI, au postat pe Facebook mesaje de susținere a vicepremierului atât Alexandra Dobre, consiliera personală a acestuia, cât și deputatul Ion Răducanu, vicepreședinte UNPR.

După accidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină, în spațiul public s-au vehiculat mai multe întrebări care încă așteaptă un răspuns de la ministrul Gabriel Oprea, printre care și cele legate de dreptul acestuia de a beneficia de coloană oficială, dar și locul de unde acesta venea și unde trebuia să ajungă în ziua accidentului, dar și dacă, în condiții de ploaie, nu trebuia să renunțe la escorta cu motociclist.

Citește și