Gabriel Oprea a avut anul acesta 1.500 de „misiuni urgente”. De câte ori pe zi folosea coloana oficială

Gabriel Oprea a avut anul acesta 1.500 de „misiuni urgente. De câte ori pe zi folosea coloana oficială
Publicat: 28/10/2015, 10:18

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea ar fi făcut în jur de 1.500 de drumuri însoțit de coloană oficială sau dispozitiv cu regim de prioritate, conform unor surse judiciare, citate de Mediafax. Un calcul simplu arată astfel că Oprea a avut în medie, de la începutul anului și până pe 20 octombrie, când a avut loc accidentul în care polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața, nu mai puțin de 5 „misiuni urgente” pe zi. În acest interval, trebuie menționat că Gabriel Oprea a fost și prim-ministru interimar, în locul lui Victor Ponta, perioadă în care ar fi avut dreptul legal la coloană oficială.

Sursele respective au mai declarat că procurorii au primit toate actele solicitate de la Brigada Rutieră a Capitalei și convorbirile din dispecerat înregistrate în seara de 20 octombrie, când a avut loc accidentul în care și-a pierdut viața Bogdan Gigină, polițistul care deschidea coloana oficială a vicepremierului.

Anchetatorii au mai primit de la reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne datele solicitate privind legislația în baza căreia a fost constituită coloana oficială pentru însoțirea cu echipaj de poliție a vicepremierului Gabriel Oprea și traseul pe care a mers acesta în 20 octombrie.

Procurorii au mai solicitat, luni, informații de la Primăria Capitalei privind avizele emise pentru săparea gropii de pe strada Știrbei Vodă, în care a căzut cu motocicleta polițistul Bogdan Gigină, documenTe care ar trebui să fie trimise anchetatorilor până miercuri, au mai spus sursele citate.

La dosarul cauzei nu ar exista însă o adresă a MAI prin care să se spună la câte misiuni urgente a participat mașina desemnată lui Gabriel Oprea, anchetatorii considerând că o astfel de informație nu este relevantă la acest moment.

Sursele judiciare au mai arătat că, până la acest moment al anchetei, nicio instituție a statului căreia i s-au solicitat informații nu a obstrucționat cursul cercetărilor.

Până acum, pe masa procurorilor a ajuns lista persoanelor care s-au aflat în coloana oficială, stabilindu-se că în mașină cu ministrul Afacerilor Interne mai erau două persoane – șoferul și un angajat.

De la deschiderea dosarului, anchetatorii au audiat mai multe persoane, printre care polițiștii din coloana oficială a ministrului Oprea și cei aflați în intersecție, muncitorii care efectuau lucrările de reparații, precum și alți martori aflați în zonă.

De asemenea, consilierul personal al lui Gabriel Oprea și șoferul care conducea mașina vicepremierului în seara accidentului în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Gigină au fost audiați marți, la Parchetul Tribunalului București, au mai spus sursele citate.

Vicepremierul Gabriel Oprea ar urma să fie audiat, în calitate de martor, miercuri sau joi, pe numele acestuia fiind emisă o citație, au mai precizat sursele citate.

Gabriel Oprea: „Eram la serviciu și se va dovedi acest lucru”

„Nu am nimic de ascuns. Eram la serviciu și se va dovedi acest lucru. Nu am avut nicio zi de concediu în acest an, am muncit foarte mult. Unde am fost se va dovedi la Parchet, am fost la instituții. Am fost la instituții ale statului român, se va spune la Parchet”, a declarat luni Gabriel Oprea, înaintea ședinței cu parlamentarii UNPR.

Oprea a declarat că va răspunde la toate întrebările în fața procurorilor, ca martor.

Întrebat care era natura urgenței care să justifice deplasarea sa cu un dispozitiv de coloană oficială sau cu regim prioritar, Oprea a evitat răspunsul, spunând că toți miniștrii de Interne se deplasau așa: „Urgența este vorba doar de un echipaj de Poliție, pe care orice ministru l-a avut la dispoziție (sic)”.

„Știu că anul acesta s-au făcut investiții, inclusiv toate motocicletele cele mai multe sunt noi. Din păcate a murit un tânăr la datorie, s-a făcut omenește tot ce se putea pentru el, în 3 minute jumătate a venit SMURD-ul. Am explicat foarte clar cum s-a produs accidentul. În trei minute jumătate a venit SMURD-ul, s-au luat toate măsurile. Voi răspunde ca martor la toate întrebările, este normal, cum au răspus și ceilalți colegi ai mei”, a mai arătat Oprea.

ÎNTREBĂRI LA CARE NU S-A RĂSPUNS PÂNĂ ACUM

1. Ce nevoie avea Gabriel Oprea de coloană oficială și cum justifică urgența deplasării sale pentru a se putea încadra în prevederile legii care spune că de coloană oficială beneficiază demnitari printre care el nu se numără?

2. De ce s-a ținut ascuns timp de două zile de către Poliție că agentul Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea?

3. De unde venea și unde se ducea Gabriel Oprea, astfel încât era necesară coloana oficială?

Igaș: Există reglementare prin ordin de ministru

Fostul ministru de Interne, Traian Igaș, susține că nu există o limitare legală a numărului de deplasări la care demnitarul are nevoie de antemergător. „Important este să le justifici”, a comentat el. Întrebat la ce cadru legal se referă în mod special, de vreme ce legea nu prevede în mod special o astfel de reglementare pentru miniștri, Igaș a precizat că este vorba de un ordin de ministru în acest sens. „De regulă, un ministru de interne se confruntă cu multe situații speciale, iar acestea pot apărea în orice moment”, a spus el.

Întrebat dacă el personal s-a folosit de acest regim special de transport când a fost ministru, Igaș a răspuns: „Dacă mă deplasam cu o misiune specială, da. Dacă mă deplasam spre casă, nu”

Cronologia unei demisii așteptate

Marți, 20 octombrie.O știre care aparent părea să se stingă rapid, în ciuda tragismului său, a apărut marți seară: un polițist aflat pe motocicletă a căzut într-o groapă de pe un bulevard din centrul Bucureștiului. În ciuda eforturilor medicilor, polițistul Bogdan Gigină, de doar 28 de ani, a murit. Purtătorul de cuvânt al Poliției, Diana Sarca, declară că polițistul se îndrepta către un punct din trafic pentru fluidizarea circulației.

Miercuri, 21 octombrie.Apar primele informații că polițistul mort era cel care deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Poliția nu oferă nicio explicație. Nici Gabriel Oprea. IGPR anunță doar că Bogdan Gigină a fost avansat în gradul de subinspector de poliție post-mortem de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, la propunerea inspectorului general al Poliției Române. Procurorii, care au deschis un dosar de ucidere din culpă in rem, au anunțat că verifică informațiile potrivit cărora politistul deschidea dispozitivul care îl însoțea pe ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Pe traseu, unul dintre șefii agentului de la Rutieră ar fi fost auzit prin stație în timp ce îi îndemna pe membrii echipajului să se grăbească.

Joi, 22 octombrie.La două zile de la accident Poliția confirmă că Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea. Potrivit reprezentanților Poliției Capitalei, coloana oficială a lui Gabriel Oprea, „de care demnitarul beneficia in condițiile legii”, se deplasa cu o viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic existente, pe traseul Băneasa – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Piața Charles de Gaulle Piața Victoriei – bulevardul Uranus – strada Știrbei Vodă, după ce vicepremierul participase la o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice.

Poliția nu explică însă de ce avea nevoie Oprea de coloană oficială și cum justifică urgența deplasării sale (numai așa se poate încadra în prevederile legii care spune că de coloană oficială beneficiază demnitari printre care el nu se numără). De asemenea, nu spune de unde venea și unde se ducea vicepremierul și de ce s-a ținut ascuns timp de două zile că polițistul făcea parte din coloana oficială.

În cursul serii apare informația că un alt polițist de la Brigada Rutieră a Capitalei a căzut cu motocicleta în timp ce însoțea coloana oficială a ministrului Internelor, Gabriel Oprea, agentul fiind rănit în urma accidentului, care a avut loc în septembrie, în zona Pieței Victoriei.

Vineri, 23 octombrie.Vicepremierul Gabriel Oprea apare la ședința extraordinară de guvern, stând în dreapta premierului. Victor Ponta reclamă „barbarismul politic” al celor care îi cer demisia lui Oprea și încearcă să mute discuția către faptul că polițistul și-a pierdut viața din cauza infrastructurii proaste a drumurilor.„Sunt convins că peste tot în țară există tot felul de capcane mortale și doar când se întâmplă o mare tragedie aflăm despre ele”, a spus Ponta în debutul ședinței de Guvern. Ulterior, în timpul conferinței de presă, el a refuzat să răspundă la orice întrebare referitoare la demisia lui Oprea și la faptul dacă acesta avea dreptul legal să beneficieze de coloană oficială. „Înțeleg că dumneavoastră vorbiți ca să vă audă șefii, eu am stabilit cu dumneavoastră niște reguli”, a spus premierul vizibil deranjat, el adăugând că răspunde numai la întrebări referitoare la temele anunțate. Jurnaliștii au insistat pe acest subiect, dar Victor Ponta a continuat să nu facă referiri pe această temă.„Am impresia că vorbesc în chineză”, a spus premierul.

Sâmbătă, 24 octombrie.Liderii PNL îi cer demisia lui Gabriel Oprea. În stradă, peste 300 de motocicliști au pornit în marș prin București oprindu-se la locul unde polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața.

Duminică, 25 octombrie.Gabriel Oprea tace în continuare, însă locotenenții săi ies la atac împotriva tuturor care-l contestă pe vicepremier.Vicepreședintele UNPR, Ion Răducanu, îi atacă dur, într-o postare pe Facebook ,pe cei care îi cer demisia lui Gabriel Oprea, susținând că este „un atac concertat, furibund, demențial, ilogic și irațional”. Răducanu îi face în același timp un elogiu vicepremierului susținând că este politicianul „care a asigurat stabilitatea României în ultimii 5 ani” și că „nicicând după Revoluție, MApN sau MAI nu au avut un ministru mai bun, mai apreciat și mai eficient decât Gabriel Oprea”. În corul lăudătorilor intră și consiliera personală a lui Oprea, Alexandra Dobre.

Ministerul de Interne transmite un comunicat de presă în care precizează că MAI și ministrul nu pot prezenta detalii despre accident înainte de finalizarea anchetei.

După cinci zile de la accident, președintele Klaus Iohannis intervine public și le cere lui Victor Ponta să dea explicații.„În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi și nu avem o luare de poziție oficială din partea Guvernului, așa ceva este inadmisibil. Opinia publică așteaptă lămuriri și îi poftesc de urgență în fața microfoanelor pe domnii Ponta și Oprea să dea aceste lămuriri, și nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un polițist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică și la lămuriri de ordin general”, a declarat șeful statului.

Procurorii care anchetează cazul au anunțat că nu au primit de la Poliție și MAI toate documentele cerute, lipsind tocmai acelea referitoare la coloana oficială din care făcea parte polițistul Bogdan Gigină.

Aproape 1.000 de oameni au ieșit în stradă în București pentru a-i cere demisia lui Gabriel Oprea.

Luni, 26 octombrie.Gabriel Oprea are prima declarație publică, după accidentul de marți. El spune că acuzațiile că a folosit ilegal un dispozitiv de coloană oficială al Poliției Rutiere sunt „complet nefondate” și că nu a dat și nu va da alte detalii despre activitatea sa din acea seară, pentru că în desfășurare este o anchetă pe acest caz.

„Coloana s-a oprit, nu am știut de ce, nu am văzut accidentul. Am văzut poliția din față oprită și doi polițiști alergând. Unul dintre ei a facut semn să plecăm mai departe. Mașina de poliție și cei doi colegi au rămas acolo. După ce depășisem locul accidentului am aflat ce s-a întâmplat (…) Speculațiile că aș fi utilizat dispozitivul de însoțire în trafic fără temei legal sunt complet nefondate”, a mai spus Oprea.

Pe scena politică, reacțiile devin mai intense. PNL a depus o moțiune simplă la adresa ministrului de Interne Gabriel Oprea, Cătălin Predoiu i-a cerut demisia, în timp ce noul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că „fiecare își gestionează propria onoare”.

Sindicatele din Poliție ies și ele la rampă, constatându-se o ruptură. Cel mai mare sindicat, SNPPC, publică o scrisoare de laude la adresa lui Oprea, numind tot scandalul „o diversiune” în care polițiștii nu trebuie să pice, iar Oprea nu trebuie să-și dea demisia. Alte două sindicate mai mici, Diamantul și Pro Lex, îi cer demisia lui Oprea și critică dur slugărnicia colegilor de la SNPPC.

Seara, președintele Klaus Iohannis iese într-o conferință de presă și anunță că s-a întâlnit cu Gabriel Oprea și l-a sfătuit să își dea demisia, motivând că în cazul morții lui Bogdan Gigină, „comunicarea a fost catastrofală”. Câteva ore mai târziu, Gabriel Oprea i-a dat replica:„În ceea ce mă privește, lucrurile sunt clare: nu sunt vinovat și, prin urmare, voi continua activitatea în cadrul Guvernului”.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate preliminare la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, turul al II-lea / Alexandr Stoianoglo conduce,...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu