Armata turcă a lansat obuze spre poziții kurde din zona orașului sirian Tal Abyad.
Au fost vizate poziții ale Unităților de Protecție Populară (YPG), milițiile kurde susținute de Statele Unite.
Combatanții kurzi nu au ripostat, a precizat Davutoglu.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, avertiza luni că armata va lua măsuri împotriva administrației kurde din nord-estul Siriei, considerată o „amenințare”. „Administrația kurdă din nord-estul Siriei a devenit o amenințare pentru Turcia”, a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un discurs transmis de postul NTV. „Turcia va face tot ce este necesar pentru contracararea acestei amenințări. Inițial, orașul Tal Abyad a fost ocupat de rețeaua teroristă Stat Islamic; apoi, au abandonat zona și au intrat militanții formațiunii kurde Partidul Uniunii Democrate (PYD)”, a subliniat Erdogan.
Milițiile kurde din Siria, susținute de Statele Unite, au instituit săptămâna trecută o nouă administrație semiautonomă în zona Tal Abyad, situată în nordul țării, exact la frontiera cu Turcia.
Orașul cu populație majoritar sunnită Tal Abyad a fost cucerit în vară de milițiile kurde, după confruntări cu membri ai rețelei teroriste Stat Islamic. Miercurea trecută, milițiile kurde siriene au anunțat că zona Tal Abyad va avea un statut de semiautonomie față de regimul de la Damasc. „Dar acesta este primul pas spre o regiune independentă”, a declarat Omar Alloush, un oficial kurd din Siria.
Kurzii din Siria au proclamat din 2013 o zonă semiautonomă formată din trei regiuni siriene – Afrin, Jazeera și Kobane. Noul nume al regiunii este Rojava, care înseamnă „vest” în limba kurdă.
Turcia a avertizat în mai multe rânduri că nu va tolera extinderea autonomiei kurzilor sirieni spre frontierele sale.