Descoperire surprinzătoare în interiorul vechii cetăți Callatis

Descoperire surprinzătoare în interiorul vechii cetăți Callatis
Publicat: 29/10/2015, 12:27

Potrivit directorului Muzeului „Callatis”, cercetător științific doctor Sorin Marcel Colesniuc, capitetul, care aparține ordinului ionic, a fost descoperit în interiorul vechii cetăți Callatis, pe malul mării, în latura de est a cetății.

Capitelul este întreg și a fost găsit la aproximativ un metru adâncime.

„Pentru mine, această descoperire este una dintre cele mai importante din ultimii 17 ani, de când particip la cercetările arheologice din zona Mangaliei. Este primul capitel întreg pe care îl descopăr în cetatea Callatis. Un astfel de artefact poate să apară și o dată la 20 de ani sau chiar mai rar. În general, descoperim tot felul de elemente arhitectonice, dar aproape toate sunt în stare fragmentară”, a arătat, într-un comunicat de presă, Sorin Marcel Colesniuc.

Capitelul ionic este decorat cu volute – „așa-numitele coarne de berbec” -, frunze și ove – „ornamente arhitecturale de forma unei jumătăți de ou”.

„În antichitatea greco-romană existau trei stiluri arhitectonice: doric, ionic și corintic. Elementele ordinului ionic, căruia îi aparține capitelul apărut pe Aleea Teilor, sunt cornișa, friza, arhitrava, capitelul, coloana, baza de coloană și stylobatul (platforma). Capitelul face trecerea dintre fusul coloanei și arhitravă, rolul său fiind acela de a transmite încărcătura de la arhitravă către coloană”, precizează directorul Muzeului „Callatis”.

El a mai spus că singurul artefact pe care l-a considerat mai important decât capitelul a fost friza cu reprezentări de divinități – Atena, Afrodita, Hera și Poseidon, descoperită, împreună cu Ion Pâslaru, în anul 2005, pe strada Oituz din Mangalia.

Friza este, în prezent, expusă la Muzeul „Callatis”.

Capitelul a fost transportat la muzeu și, după ce va fi curățat, va intra în expoziția permanentă a instituției.

„Totodată, voi prezenta acest frumos element arhitectonic la sesiunile științifice, colocviile și simpozioanele la care voi participa în perioada următoare și voi publica, în reviste științifice de specialitate, toate detaliile privind locul descoperirii, încadrarea cronologică, dimensiunile exacte și descrierea în detaliu a elementelor decorative”, a precizat cercetător științific doctor Sorin Marcel Colesniuc.

Callatis a fost o colonie a cetății grecești Heraclea Pontica, întemeiată în secolul al VI-lea î.Ch. Cetatea a prosperat timp de peste o mie de ani, aflându-se sub stăpânirile succesive ale perșilor, macedonenilor, dacilor, romanilor și apoi bizantinilor, fiind distrusă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII și IX. Este parțial reclădită în secolul al XI-lea, odată cu reintrarea Dobrogei sub stăpânirea bizantină, dar este distrusă din nou în secolul XIII de tătari. Callatis este unul din cele mai vechi orașe ale țării.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor