Președintele Senatului, despre scandalul numărării voturilor în cazul Elenei Udrea: „Haideți să pornim de la prezumția de nevinovăție”

Președintele Senatului, despre scandalul numărării voturilor în cazul Elenei Udrea: „Haideți să pornim de la prezumția de nevinovăție
Publicat: 29/10/2015, 15:07
Actualizat: 29/03/2019, 05:02

„Am auzit că a fost un scandal legat de numărarea voturilor. Haideți să plecăm de la prezumția de nevinovăție, probabil sunt deputați care au făcut o greșeală în modul în care au votat, pentru că există cele trei opțiuni – vot «pentru», «împotrivă» și abținere, iar abținerea se realizează prin punerea ambelor bile într-o singură urnă”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

El a explicat că, în cazul în care deputații au pus două voturi, patru bile, în aceeași urnă, „sigur că tot votul este dat peste cap”.

Președintele Senatului a precizat însă că „lucrul acesta este secundar”, afirmând că ceea ce este important este că deputații au încuviințat urmărirea penală cerută de procurori în cazul deputatului Elena Udrea.

Tăriceanu a apreciat că, deși întodeauna sunt discuții legate de solicitările de arestare, „reținerea și arestarea trebuie făcută în cazuri bine justificate”.

Președintele Senatului a ținut să sublinieze că decizia luată de Camera Deputaților în cazul Elenei Udrea este dreptul suveran al Parlamentului, care, însă, nu împidică continuarea actului de justiție.

Întrebat cum privește procedura de a vota în același timp și pentru reținere și pentru arestate, Tăriceanu a refuzat să comenteze, afirmând că nu cunoaște în detaliu aspectele care au fost supuse dezbaterii Camerei și nici nu vrea ca Senatul să intervină.

„Este dreptul suveran al Camerei să decidă în aceste chestiuni”, a conchis Tăriceanu.

Elena Udrea va putea fi reținută, în condițiile în care rezultatul final al votului Camerei Deputaților privind cererea de reținere a fost de 123 de voturi pentru și 119 împotrivă, în timp ce solicitarea de arestare a fost respinsă.

În cazul solicitării DNA de arestare a deputatului Elena Udrea și-au exprimat opțiunea 220 de deputați, din care 115 voturi „pentru” arestarea preventivă și 105 „împotrivă”. Pentru încuviințarea solicitării erau necesare 122 de voturi.

Comisia de numărare a voturilor a anunțat cu întârziere rezultatele, miercuri seară, în condițiile în care s-a votat simultan pentru cele două cereri de încuviințare a reținerii și a arestării preventive a Elenei Udrea. Votul a fost secret cu bile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga