Prima pagină » Știri externe » Avertismentul unui înalt oficial european cu privire la criza imigranților. „Există acest risc”

Avertismentul unui înalt oficial european cu privire la criza imigranților. „Există acest risc”

Avertismentul unui înalt oficial european cu privire la criza imigranților. „Există acest risc
Uniunea Europeană riscă "dezintegrarea" dacă nu răspunde la nivel colectiv și cu instrumente "comunitare" la criza migratorie, avertizează Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, informează agenția Belga, citată de site-ul RTL Info.

Dacă europenii se mulțumesc cu răspunsuri naționale în fața unui fenomen european, „criza se va agrava, cu reacții în lanț ale opiniilor publice și guvernelor naționale, dacă nu ne dotăm cu instrumente pe măsură”, a afirmat Mogherini, într-un interviu publicat joi de jurnalul Il Sole 24 Ore.

„Fără aceste instrumente, există riscul dezintegrării”, a adăugat aceasta.

Austria a anunțat că va adopta măsuri de securizare a frontierei sale cu Slovenia, care ar putea să includă construirea unui gard – ceea ce ar fi o premieră în spațiul Schengen – pentru a controla fluxul de imigranți care alimentează tensiunile între statele Uniunii Europene.

În cadrul unei discuții telefonice de miercuri cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cancelarul austriac, social-democratul Werner Faymann, a recunoscut totuși că „barierele nu își au locul în Europa”, fară însă a preciza intențiile Executivului de la Viena.

Autor