Prima pagină » Știri externe » În plină criză a imigranților, un german a ajuns la închisoare după o mărturisire șocantă

În plină criză a imigranților, un german a ajuns la închisoare după o mărturisire șocantă

În plină criză a imigranților, un german a ajuns la închisoare după o mărturisire șocantă
Un german a fost arestat în cazul dispariției unui copil imigrant din Bosnia, în vârstă de patru ani, dintr-un centru de refugiați din Berlin, în urmă cu o lună, după ce a mărturisit că l-a omorât, au anunțat autoritățile germane, citate de site-ul agenției de presă AP.

Procurorul Michael von Hagen a declarat că bărbatul în vârstă de 32 de ani, cetățean german, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost predat autorităților de mama acestuia, după ce femeia l-a recunoscut într-o înregistrare video difuzată de poliția germană.

Mama suspectului era intervievată, joi dimineață, de polițiști în locuința acesteia din statul Brandenburg, în apropiere de Berlin, când bărbatul a apărut și a mărturisit că l-a ucis pe băiatul în vârstă de patru ani, spunând că are cadavrul acestuia în mașină. Polițiștii au descoperit trupul copilului în mașină într-un rezervor, acoperit cu nisip pentru animale, a precizat von Hagen. O autopsie va fi efectuată pentru a stabili cauzele și data morții, dar potrivit procurorului, băiatul părea că nu a fost „ucis azi sau ieri”.

El a mai precizat că suspectul este interogat în prezent de autorități în privința posibilelor motive care au dus la săvârșirea crimei, dar nu există dovezi că bărbatul ar fi avut atitudini xenofobe sau vreo legătură cu grupările extremiste de dreapta.

Mohamed Januzi, în vârstă de patru ani, a fost văzut ultima dată pe 1 octombrie în centrul pentru înregistrare a imigranților din centrul Berlinului, fiind însoțit de un bărbat neidentificat. În săptămâna următoare de la dispariția băiatului, poliția a publicat fotografii cu Mohamed și o înregistrare video cu un bărbat neidentificat care mergea împreună cu băiatul pe stradă, iar cazul a atras atenția publică în Germania.

Marți, poliția a făcut publice noi fotografii cu băiatul și cu o înregistrare video de o mai mare claritate, realizată de un amator, în care apărea bărbatul neidentificat, în speranța de a obține noi piste în caz. În plus, autoritățile germane au anunțat și o recompensă de 20.000 de euro pentru cei care oferă informații în acest caz și îl descriu pe suspect, care părea să fie european, slab, brunet și cu barbă.

Nu se știe cum Mohamed s-a separat de mama lui și de rudele sale.

În cursul acestui an, la centrele de înregistrare a imigranților au fost, frecvent, cozi mari și aglomerație, în condițiile în care din ce în ce mai mulți imigranți s-a îndreptat înspre Germania pentru a solicita azil.

Până la finalul anului, în Germania sunt așteptați peste 800.000 de solicitanți de azil.

Citește și