Prima pagină » Știri » Măsura luată de Inspectoratul Școlar în urma tragediei din clubul Colectiv

Măsura luată de Inspectoratul Școlar în urma tragediei din clubul Colectiv

Măsura luată de Inspectoratul Școlar în urma tragediei din clubul Colectiv
Toate balurile care ar fi urmat să fie organizate de către licee în cluburile din București vor fi anulate, a decis Inspectoratul Școlar al Capitalei, în urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv și soldat cu 27 de morți și aproximativ 200 de răniți.

Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX că instituția a trimis o notă liceelor prin care să fie suspendate balurile care erau programate în perioada următoare în liceele din Capitală.

Totodată, Insopectoratul Școlar al Capitalei cere unităților de învățământ din București să verifice localurile, cluburile în care vor fi organizate petreceri și baluri ale elevilor.

Vineri seară, 27 de persoane și-au pierdut viața, iar alte aproximativ 200 au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit în Clubul Colectiv din centrul Capitalei, în timpul unui concert.

Guvernul a decis instituirea a trei zile de doliu național, începând de sâmbătă, 31 octombrie

Citește și