Aproximativ 8.000 de oameni au participat duminică la un marș de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv, aceștia ajungând la local, în fața căruia se aflau alte aproximativ 2.000 de persoane venite să aducă un ultim omagiu celor dispăruți.
Oamenii au venit la marș, dând curs apelului de participare la acest eveniment comemorativ, lansat cu o zi în urmă pe Facebook. Inițial, în Piața Universității s-au strâns aproximativ o mie de persoane, însă numărul lor a crescut de mai multe ori pe traseul spre club.
Totodată, mii de oameni au mers cu lumânări și flori, începând de sâmbătă dimineața, la local, o mulțime de peste 2.000 de oameni aflându-se acolo înainte de sosirea participanților la marș.
„Am venit aici în primul rând pentru că suntem oameni. Este inadmisibil ce s-a întâmplat”, a declarat o femeie aflată în Piața Universității.
Întrebată cine este de vină pentru această tragedie, ea a răspuns: „În primul rând lăcomia nelimitată a oamenilor, a celor care își permite să facă orice pentru a aduna cât mai mulți bani”.
Oamenii, de toate vârstele, au mers în tăcere până la local, primii din coloană purtând un tricolor de care era prinsă o panglică de doliu. Pe tricolor a fost scris textul „Eroii nu vor pieri”.
În urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv, la un concert, și-au pierdut viața 29 de oameni, cei mai mulți tineri, și sunt internați 140, între care mai mult de jumătate, până la 90, în stare critică și foarte gravă.
Martori aflați în club au spus că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.
Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Clubul Colectiv spune că patronii localului au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era „prea scump”, el susținând că o astfel de lucrare se face în mod normal „pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect”, care însă nu a existat.
UPDATE 15:30. Aproximativ 7.000 de oameni au participat duminică la un marș de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv, aceștia ajungând la local, în fața căruia se aflau alte aproximativ 2.000 de persoane venite să aducă un ultim omagiu celor dispăruți.
Oamenii au venit la marș, dând curs apelului de participare la acest eveniment comemorativ, lansat cu o zi în urmă pe Facebook. Inițial, în Piața Universității s-au strâns aproximativ o mie de persoane, însă numărul lor a crescut de mai multe ori pe traseul spre club.
Totodată, mii de oameni au mers cu lumânări și flori, începând de sâmbătă dimineața, la local, o mulțime de peste 2.000 de oameni aflându-se acolo înainte de sosirea participanților la marș.
În jur de 10.000 de oameni se află în zona localului, cei din față fiind rugați să nu zăbovească, pentru a le permite și celorlalți să aprindă o lumânare.
Oamenii, de toate vârstele, au mers în tăcere până la local, primii din coloană purtând un tricolor de care era prinsă o panglică de doliu. Pe tricolor a fost scris textul „Eroii nu vor pieri”.
În urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv, la un concert, și-au pierdut viața 29 de oameni, cei mai mulți tineri, și sunt internați 140, între care mai mult de jumătate, până la 90, în stare critică și foarte gravă.
Martori aflați în club au spus că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.
Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Clubul Colectiv spune că patronii localului au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era „prea scump”, el susținând că o astfel de lucrare se face în mod normal „pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect”, care însă nu a existat.
UPDATE 15:10. Aproximativ 7.000 de oameni au participat duminică la un marș de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv, aceștia ajungând la local, în fața căruia se aflau alte aproximativ 2.000 de persoane venite să aducă un ultim omagiu celor dispăruți.
UPDATE 15:00. Jandarmeria estimează că aproximativ 7.000 de oameni participă la marșul de solidaritate cu victimele tragediei de vineri.
În jurul orei 14:20, oamenii s-au aflat în zona bd. IC Brătianu și s-au deplasat înspre Piața Unirii. Destinația finală este clubul Colectiv.
UPDATE 14:32. Aproximativ 2.000 de persoane se îndreaptă spre Piața Unirii.
Oamenii au venit, dând curs apelului de participare la acest eveniment comemorativ, lansat cu o zi în urmă pe Facebook.
„Am venit aici în primul rând pentru că suntem oameni. Este inadmisibil ce s-a întâmplat”, spune o femeie aflată în Piața Univesității.
Întrebată cine este de vină pentru această tragedie, ea a răspuns: „În primul rând lăcomia nelimitată a oamenilor, a celor care își permite să facă orice pentru a aduna cât mai mulți bani”.
Cei adunați în piață sunt de la cei mai tineri până la persoane de vârsta a treia. Cei mai mulți sunt îmbrăcați în negru și în alte culori închise, iar unii au în mâini flori și lumânări.
În urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv, la un concert, și-au pierdut viața 29 de oameni, cei mai mulți tineri, și sunt internați 140, între care mai mult de jumătate, până la 90, în stare critică și foarte gravă.
Martori aflați în club au spus că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.
Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Clubul Colectiv spune că patronii localului au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era „prea scump”, el susținând că o astfel de lucrare se face în mod normal „pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect”, care însă nu a existat.
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006.
Între ... vezi toate
articolele