Managerul Spitalului Județean din Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că unitatea sanitară pe care o conduce, deși este cea mai mare din vestul țării, nu ar face față unei tragedii în care 200 de oameni ar avea nevoie urgentă de ajutorul medicilor.
„La ora actuală, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Timișoara, cel mai mare spital din vestul țării, poate să facă față unui număr de 50 de persoane care se prezintă în același timp în stare gravă. Asta este capacitatea UPU. În momentul în care sunt preluați, sunt trimiși apoi în secțiile Spitalului Județean, cum este Secția de Arși, Clinica ATI și altele. Spitalul, ca unitate unitară, este imposibil să facă față unui număr de 200 de pacienți care se prezintă în același timp. Niciun spital din lume nu ar face față singur unei tragedii precum cea din București”, a declarat Marius Craina.
Medicul a adăugat că alte șase paturi sunt disponibile la Secția de Terapie Intensivă a Clinicii de Arși a Spitalului Județean.
„Ați văzut că și în București, care este capitala țării, au fost trimiși în mai multe unități sanitare cei răniți. Dacă s-ar întâmpla la noi, am fi nevoiți să cerem ajutor din alte părți. Avem materiale sanitare, medicamente, aparatura necesară pentru preluarea unui număr maxim de pacienți, așa cum spuneam, 50 de persoane. Sigur că ar fi necesară conlucrarea între unitățile medicale în cazul unei tragedii”, a mai spus Craina.
Managerul Spitalului Județean din Timișoara a precizat că la UPU sunt șase medici care fac gardă, în prezent, iar în cazul unei calamități ar fi nevoie de suplimentarea personalului.
De asemenea, potrivit medicului Marius Craina, UPU dispune de o rezervă de medicamente și materiale medicale care vor fi folosite numai în caz de maximă urgență.
„Din păcate, tragedia de la București s-a întâmplat vineri seară, când centrele care distribuie materiale și medicamente sunt închise. Deci, te bazezi pe rezervele tale proprii. Sigur că lumea se mobilizează foarte repede. Noi, la UPU, avem un stoc de materiale și medicamente de care nu se atinge nimeni decât în caz de urgență zero. Este un stoc pregătit pentru situații aparte”, a mai spus Craina.
Spitalul Județean din Timișoara are 1.178 paturi și 2.700 angajati. De asemenea, are 23 de secții și alte șase compartimente cu paturi. Unitatea de Primiri Urgențe are 24 de paturi si 18 medici angajați, precum și 22 de medici rezidenți.
La Unitatea de Primiri Urgențe anual se prezintă aproximativ 70.000 de pacienți, iar alți 44.000 de pacienți sunt internați anual în Spitalul Județean.
Al doilea spital din Timișoara, ca mărime, este Spitalul Municipal. Aici, potrivit reprezentanților unității sanitare, Unitatea de Primiri Urgențe dispune de o capacitate de 20 de paturi.
Vineri seară, în clubul bucureștean Colectiv, 30 de persoane au murit, iar peste 180 au fost rănite, în urma unui incendiu declanșat de la artificii aprinse în fața scenei unde avea loc un concert al trupei rock Goodbye Gravity. Un număr de 146 de răniți au fost internați în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceștia fiind în stare gravă sau critică, prognosticul medicilor în cazul acestora fiind foarte rezervat.
În prezent, în spitalele din Capitală, mai sunt internați aproximativ 130 de răniți.