Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Doi dintre eroii din clubul Colectiv, care au murit salvându-i pe alții, au fost decorați de președintele Iohannis

Doi dintre eroii din clubul Colectiv, care au murit salvându-i pe alții, au fost decorați de președintele Iohannis

Doi dintre eroii din clubul Colectiv, care au murit salvându-i pe alții, au fost decorați de președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit" în grad de Cavaler lui Claudiu Petre și lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul și dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv" din București.

Decretele de decorare au fost semnate luni de șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre și lui Adrian Rugină, „în semn de apreciere pentru curajul, altruismul și dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din București, încercând salvarea mai multor vieți cu prețul sacrificiului suprem”, se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

„Pentru dârzenia și dăruirea lor, am decis să-i decorez post-mortem pe salvatorii Adrian Rugină și Claudiu Petre. În clipele grele, de profundă suferință, ei au dat dovadă de un curaj extrem. Cu prețul propriei vieți, au salvat alți oameni din tragedia de vineri seară. A pune mai presus de sine dragostea de semeni este semnul unei virtuți supreme, despre care învățăm cu toții. Ei au dovedit însă că a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți nu este o doar o vorbă. Timpul lor nu s-a încheiat pentru că eroii nu pier niciodată! Dumnezeu să-i odihnească!”, spune președintele Iohannis, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.

Bloggerul Claudiu Petre, dat dispărut de vineri noapte, este una dintre persoanele care și-au pierdut viața în incendiul de la Colectiv, fiind identificat abia duminică de familie, martorii spunând că el reușise să scape din club, dar s-a întos să-i ajute pe cei care încă nu apucaseră să iasă.

Printre ultimele victime decedate în urma incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală, identificate la Institutul Național de Medicină Legală, este și bloggerul Claudiu Petre, în vârstă de 36 de ani.

Presa a relatat că acesta reușise să iasă vineri noapte din clubul unde a avut loc incendiul în care au murit 29 de persoane, dar că s-a întors să ajute persoanele rănite, lăsându-și documentele și telefonul mobil la un prieten. Potrivit martorilor, bărbatul, cunoscut ca blogger și fotograf, avea o corpolență atletică și reușise să scape din infernul declanșat în urma incendiului. El s-a întors, însă, ca să ajute o fată pe care a scos-o din club, după care s-a întors să salveze și alți oameni.

Martorii spun că acesta reușise să iasă și a doua oară, dar că se vedea că era afectat de incendiu, astfel că a fost urcat într-o ambulanță, unde i s-au acordat îngrijiri. Din acel moment, acesta nu a mai fost văzut, iar familia și prietenii l-au căutat peste 30 de ore atât la INML, cât și la toate spitalele unde fuseseră aduși răniți, el nefiind găsit.

Abia duminică dimineață, Claudiu Petre a fost identificat, în sfârșit, de către familie, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.

„Când am văzut că se duce flacăra în sus, mi-am luat geanta și am fugit la ușă… Au fost câteva secunde. Mi-am dat seama că trebuie să mă bag undeva, într-un colț, cât mai jos, că nu mai respiram normal. M-am băgat în hol, la intrare, și m-a stins Claudiu. M-a luat afară si s-a dus să mai salveze”, a declarat prietena lui Claudiu, Flavia, conform presei.

Adrian Rugină, care era toboșar al trupei Bucium, a murit în incendiul din București.

Originar din Piatra-Neamț, Adrian Rugină, în vârstă de 38 de ani, care a fost și membru al trupei Teuton, a ieșit printre primii din Colectiv după izbucnirea incendiului, însă s-a întors în club pentru a salva alte persoane, potrivit relatărilor de pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ultimului bilanț, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 31 de persoane, ultima – un tânăr neidentificat de la Spitalul de Arși- în cursul zilei de luni. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din București, până la 90 fiind în stare critică și gravă.