Cu toții aprind candele și le pun cu grijă pe asfalt. Își fac semnul crucii, șoptesc o rugăciune. Da, am auzit oameni rugându-se pentru sufletele celor plecați și mi-am dat seama că lipsește ceva din locul acela: BISERICA.
Nu sunt habotnică și nu pot să spun că am încredere în biserică și în preoți, însă azi am simțit nevoia să văd acolo măcar un preot care să spună o rugăciune pentru tinerii morți în flăcări în Colectiv. Nu era nimeni nici azi, n-a fost nimeni nici în zilele trecute.
Credința a fost prezentă acolo prin oamenii care-au venit cu ea în suflet și au închinat o rugăciune celor dispăruți. Credința a fost prezentă prin cele două femei pe care le-am văzut cum împărțeau covrigi, pâine și mere pentru sufletele celor adormiți, rugându-i pe cei care le primeau să spună „Bogdaproste!”.
Unde sunt cei care spun că răspândesc credința? Unde sunt cei în care românii declară că au cea mai mare încredere? Spuneți-mi, de câte ori ați auzit copotele bătând în aceste zile? De ce n-a apărut Patriarhul Daniel la locul tragediei? De ce n-a apărut măcar un reprezentant al Patriarhiei, care să poarte acolo imaginea acestei instituții?
Sunt întrebări la care, probabil, nu vom primi răspuns.
Primim, în schimb, explicații ale preoților care știu deja cauzele tragediei. Într-o postare de pe Facebook, preotul Filotheu Bălan spune: „Faptul că au murit mulți tineri ascultînd muzică macabră (ca să nu spun satanică) poate fi văzut ca o pedeapsă de la Dumnezeu, deși rareori Dumnezeu pedepsește în felul acesta. Din păcate, împrejurările în care au murit, în acest holocaust, sînt dubioase și după învățătura Bisericii e greu de spus dacă pot fi pomeniți sau nu la slujbe (…) Cu privire la cazul concret de la clubul Colectiv, cred că le este limpede tuturor că majoritatea celor de acolo nu s-au dus să se roage sau să slăvească pe Dumnezeu. Din păcate. Poate că unii dintre cei morți nici nu erau botezați (…) E discutabil momentul în care s-a petrecut urgia, acela al unei sărbători drăcești. Nu prea mi-e clar de cînd avem, noi, românii, sărbători macabre; cu siguranță acum 20 de ani nu exista această făcătură importată numită Halloween.„
Asta nu poate fi o explicație. Asta nu îi scuză pe cei în care mai mult de 70% dintre români au încredere. O astfel de analogie nu își are locul și biserica nu poate oferi astfel de explicații. Într-un moment ca acesta nici muzica, nici așa-zisul motiv de sărbătoare nu înseamnă nimic. Niciodată nu ar trebui să însemne nimic. Acum era nevoie ca reprezentanții bisericilor să îi ajute pe oameni – pe părinți, pe copiii lor din spitale, pe cei care nu mai sunt. Acum era momentul ca Biserica să-și trimită oamenii să se roage pentru morții și pentru răniții din Colectiv.
Ar fi timpul ca Biserica să înceapă să contribuie la schimbarea care trebuie făcută în societatea românească, să nu se mai ascundă în spatele Guvernului, să nu mai umble după profit și să împartă ce-a strâns până acum cu cei care agonizează pe patul de spital și cu familiile celor care nu mai sunt. Să nu ceară un ban pentru înmormântările victimelor. Se va întâmpla asta?
Poate că era timpul ca Patriarhul să coboare din mașina scumpă, să lase deoparte coloana oficială și să meargă printre oameni. Pare prea mult pentru Înalt Prea Sfinția Sa, care s-a scuzat, spunând că nu „a umblat după imagine”. Acum nu mai conta imaginea, contau doar gestul, ajutorul și implicarea.
Era vremea ca cei din biserici să arate că le pasă de oamenii care au încredere în ei. Nu au făcut-o.
E trist. A FOST DOLIU NAȚIONAL și BISERICA A DORMIT. Măcar noi, cei simpli, să ne trezim…
Dumnezeu să-i ierte!
MARIA BÎRNAURE