Alin Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv: „Am aflat despre folosirea artificiilor ulterior, de pe Facebook”. Ce a declarat despre buretele folosit în interior

Alin Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv: „Am aflat despre folosirea artificiilor ulterior, de pe Facebook. Ce a declarat despre buretele folosit în interior
Publicat: 03/11/2015, 20:59

UPDATE 20:56. Acționarul principal al firmei care deține Clubul Colectiv, Alin Anastasescu, a declarat, potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a celor trei patroni ai localului întocmit de procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), că este administrator al societății SC Colectiv Club SRL, împreună cu Cătălin Paul Gancea și Costin Mincu, preluând spațiul de la Salsa.

„Noi am preluat spațiul de la SC Salsa, la momentul respectiv fiind doi administratori, eu și Mincu Costin. Îmbunătățirile pe care le-am adus la clădire au fost aplicarea buretelui antifonant în spațiul interior și tavanul fals din lemn. Ca modificări structurale, a fost scurtat barul cu doi metri pe o parte”, a spus acesta.

El a adăugat că, în anul 2014, Paul Cătălin Gancea a devenit asociat cu ei, iar cei trei acționari au preluat spațiul unde funcționează Colectiv de la fabrica Pionierul.

„Existau trei modalități de lucru, prima dintre ele, în care evenimentul era integral organizat de noi, cea de-a doua variantă în care închiriam spațiul, dar mai puțin barul, iar cea de-a treia variantă era să închiriem integral spațiul și barul inclusiv. Contractul era încheiat ca o garanție să ne asigurăm consumul în bar. A doua variantă a fost folosită și în seara de 30 octombrie 2015”, a afirmat el.

Anastasescu a susținut că atunci când s-a făcut renovarea nu i-a interesat prețul la alegerea buretelui folosit.

„Materialele pe care le-am folosit la renovare, respectiv buretele care a fost aplicat pe stâlpii de susținere și pe tavan, știam de la constructor că era ignifugant. La momentul respectiv, din discuția pe care am avut-o cu constructorul, am vrut să alegem alt burete. Scopul buretului era asigurarea unei acustici corecte în sală. Nu ne-a interesat prețul atunci când am ales buretele. Aceste amenajări au avut loc în anul 2013, august. Concerte au avut loc în mod frecvent în club. Programul era de obicei vineri și sâmbătă, dar uneori se modifica și joi și duminică, în funcție de programul turneelor”, se arată în declarația acestuia.

El a spus că renovarea s-a făcut în etape, prima dată fiind antifonat tavanul, după care au fost antifonate și coloanele din fața scenei.

„Nu există un contract cu o firmă care a făcut amenajarea, pentru materialele care au fost folosite la stâlpi fiind cumpărate în regie proprie. Materialul de pe tavan era plat, iar cel de pe coloane era piramidal. Factura de achiziționare a buretelui de antifonare se află în contabilitatea firmei Music Hall”, a susținut Anastasescu.

În declarația acestuia se arată că numărul maxim de persoane pe care ei l-au cuantificat „a fost de 800 de persoane, densitatea fiind de trei persoane pe metru pătrat conform unor studii de pe internet”.

„Nu știu dacă se referă la spațiu închis sau deschis. Spațiul respectiv avea din construcție o ieșire, care este funcțională, și încă o ieșire care corespundea cu clubul Salsa. Ieșirea către Salsa este blocată, fiind închisă. Nu îmi aduc aminte cum era închisă ușa dinspre Salsa, pe partea noastră fiind montate stații de amplificare. Nu știu cu ce era închisă ușa. Ușa a fost închisă în anul 2013, de la momentul la care noi am preluat clubul. Aparatura pe care noi am pus-o era până la nivelul genunchiului”, a declarat el.

Conform afirmațiilor lui Anastasescu, în incinta clubului se fuma, iar aerisirea se făcea prin intermediul a patru ventilatoare – două de inducție și două de extracție.

„Și la toaletă era aerisire. Ferestre nu erau prevăzute în club, doar la ușa de acces erau geamuri. În vara anului 2015, s-au făcut activități de curățire a buretelui antifonant, iar noi am închiriat de pe OLX un aspirator pentru a face curat. Nu știu ce substanță a fost folosită, presupun că a folosit apă și șampon. A fost curățat și tavanul. Buretele de pe coloane nu a fost spălat niciodată pentru că riscam să-l deteriorăm”, a susținut el.

Referitor la cea de-a doua ușă, cea care era spre Clubul Salsa, Anastasescu a declarat: „Nici măcar nu știu dacă era prevăzută cu cheie sau dacă era închisă și pe partea noastră”.

Totodată, el a afirmat că știa de la Cătălin Gancea că exista un plan de evacuare afișat și că acesta era poziționat în interiorul clubului, pe peretele din dreapta cum se intra.

Referitor la opținea de a se amplasa acel container la intrare, Anastasescu a declarat: „A fost ideea noastră, pentru a lega garderoba de intrarea în club. S-a ocupat aceeași firmă care a făcut amenajarea clubului în 2013. Nu-mi aduc aminte cine a stabilit dimensiunile ușii. Singura discuție a fost ca ușa să se deschidă în exterior. Din câte știu eu, ventilatoarele de la intrare sunt de inducție. Știu că sunt de capacitate mare. Nu știu dacă au fost folosite în seara respectivă, pentru că eu nu am fost prezent. Era decizia staff-ului de la bar sau a organizatorilor”.

Totodată, el a afirmat că nu aveau contract cu o firmă de pază, dar erau prezenți totuși doi bodyguarzi de la firma Hardcore Security, că aveau un contract cu Scorseze pentru alarma de club și că nu știe dacă există senzori de incendiu.

De asemenea, el a spus că nu au avut probleme cu proprietarul, singura problemă fiind în anul 2013, referitoare la neplata chiriei.

„Autorizația de funcționare de la primărie era obținută pe metraj și pe număr de scaune, respectiv 80 de persoane. Aceste lucruri le știam de la Cătălin. Din câte știu, existau hidrant la intrare în club și extinctoare în interiorul clubului. În club erau suficiente extinctoare, din ce-mi aduc aminte două erau în bar, două în garderobă, unu la scenă și erau și sus la birou”, a declarat Anastasescu.

La rândul său, Paul Cătălin Gancea a declarat, în timpul audierilor, că este administrator al societății SC Colectiv Club SRL, împreună cu Alin Anastasescu și Costin Mincu, dar că nu știa despre organizarea evenimentului din 30 octombrie și că el nu se ocupă de organizare.

„Cei care se ocupă sunt Mincu Costin și Anastasescu Alin. Atribuțiile mele nu sunt definite în mod concret. Între noi, cei trei administratori, era o înțelegere mai mult verbală, prin care ne-am împărțit mai multe roluri, eu ocupându-mă mai mult de partea de contabilitate, de angajări, de contractele de muncă. Din punctul meu de vedere, aveam toate avizele și autorizările necesare pentru funcționarea societății. În anul 2014, atunci când am intrat eu în club, în perioada octombrie-noiembrie, două persoane care au spus că sunt de la pompieri și de la PSI au venit la firma noastră și ne-au întrebat dacă avem documentul în baza căruia putem funcționa, ulterior tot aceștia ne-au întocmit dosarul”, a declarat el

Gancea a spus că dosarul respectiv se află la el la birou, acesta fiind situat lângă clubul Colectiv, în incinta fabricii, „perete în perete cu clubul Colectiv”, și că, din câte a văzut, în dosar sunt norme de siguranță, un plan de evacuare în caz de incendiu. El a mai spus că aceste documente sunt realizate în numele lui Costin Mincu și sunt semnate de el.

„La momentul la care eu am devenit acționar al clubului, amenajările interioare fuseseră deja efectuate. Inclusiv antifonările tavanului și ale stâlpilor de susținere. Activitatea specifică clubului este de organizare a unor evenimente live și concerte și foarte rar evenimente private. În cadrul acestor concerte, nu știu dacă s-au folosit obiecte pirotehnice. Atunci când aveau loc astfel de evenimente, această parte efectiv de organizare nu intra în responsabilitatea mea, de cele mai multe ori eu nu participam, pentru că aveau loc seara târziu”, a declarat el.

Gancea a spus, referitor la evenimentul din 30 octombrie, că nu știa că va avea loc, nici la ce oră începe și când se termină, dar că avea „idee că urma să aibă loc un concert prin intermediul aplicației de pe Facebook”, fiind anunțat în jurul orei 21.30, în 30 octombrie.

Referitor la seara respectivă, el a spus că se afla la birou și că a plecat în jurul orei 22.20-22.25, iar din club se auzea muzică, dar nu știe de cât timp începuse concertul. El a a mai spus că acționarii au birouri separate, iar cu el în birou se mai aflau”Cristi Gomoi, un prieten Ovidiu Pop”. Despre Alin Anastasescu, el a declarat că știe că a fost în club mai devreme, după care a plecat în oraș, și că nu știe unde era Costin Mincu.

„În legătură cu amenajările din interior, pot preciza că era burete antifonant amplasat pe stâlpii de protecție, cât și pe tavan. Scopul acestor bureți este de a izola fonic, știu acest aspect de la Alin Anastasescu. Nu știu cum se întrețin acești bureți și nici nu știu dacă au fost întreținuți. Știu doar că au fost spălați la un moment dat, probabil cu apă. Nu am fost prezent la momentul în care s-a făcut curățenie. Ca atare, nu știu cine a efectuat activitatea respectivă și în ce fel. Incinta era dotată cu patru ventilatoare, fiind montate aproape de tavan, diametral opuse, dispuse două pe o parte, două pe o parte. Nu știu cum funcționează aceste ventilatoare. În general, la spectacole la care participă multe persoane, aceste ventilatoare funcționează. Se fuma în interiorul clubului. Întrucât eu așa am intrat în societatea Colectiv, nu am făcut niciun fel de verificare cu privire la materialele care sunt pentru izolare acustică, ca atare, nu am verificat dacă sunt ignifuge sau ușor inflamabile”, a declarat Gancea.

El a mai spus că la evenimentele din club participau în medie 500-600 de persoane și că și el a participat la concerte, sala părându-i-se încăpătoare, „deoarece puteai să dansezi și să nu te atingi de alte persoane”.

Celălalt asociat al clubului, Costin Mincu, a declarat la audieri că anterior a fost administrator la SC Music Hall, care a încetat contractul de închiriere cu fabrica Pionierul, iar ulterior contractul a fost încheiat cu SC Colectiv Club.

„Inițial, eu și Anastasescu Alin am închiriat spațiul fabricii Pionierul în care funcționa clubul Guantanamo, care era deținut de aceiași proprietari ai clubului Salsa. În anul 2013, Alin Anastasescu a contactat o firmă a cărei denumire nu mi-o amintesc, dar despre care știu că persoana de contact era Ștefan, iar din câte cunosc se ocupa cu tratamente acustice, echipamente audio și amenajări interioare. La discuțiile purtate de Alin și respectivul Ștefan, la unele dintre ele am participat și eu, și acel domn Ștefan își oferea disponibilitatea să ne furnizeze în special boxe. Am participat la discuția referitoare la amenajarea interioară a spațiului. Anastasescu Alin dorea să aibă o acustică bună în interiorul clubului, iar din acest considerent a vorbit cu mai multe persoane din domeniul respectiv. Din câte am înțeles, s-a interesat pe internet, dar și comunicând cu mai multe persoane în ce modalitate poate fi tratat acustic spațiul respectiv. Știu că la un moment dat a fost aleasă pentru acel tratament acustic al spațiului firma acestui domn Ștefan, fără să știu criteriile”, a declarat Mincu.

El a spus că în vara anului 2013, „respectivul domn Ștefan prin firma lui și cu angajații săi s-au apucat de lucrarea ce însemna tratamentul acustic”.

„Inițial, Ștefan cu angajații săi a curățat tavanul, după care a fost aplicat un burete pe tavan, iar la final a montat un panou din lemn peste buretele respectiv. Fac precizarea că în perioada respectivă, am văzut din când în când această activitate efectuată, dar nu până la finalizare, întrucât mă deplasam la Vama Veche unde aveam o altă afacere. (…) Nu cunoșteam proprietățile materialului folosit, respectiv buretele despre care am făcut vorbire, în sensul dacă este ignifug sau ușor inflamabil. Respectivul domn Ștefan ne-a asigurat verbal de calitatea lucrării efectuate. Nu am avut de la început decât o idee de buget estimativ, în scopul amenajării acestui spațiu, inclusiv din punct de vedere al acusticii pe care asociatul meu Alin o dorea, iar persoana care a efectuat lucrările nu ne-a prezentat de la început un deviz estimativ, ceea ce s-ar traduce în faptul că Alin îi spunea ce dorește, domnul Ștefan spunea că va face lucrul respectiv, iar ulterior, după ce era efectuat, primeam devizul. Așa s-a făcut că cheltuielile au depășit bugetul propus inițial. Din acest motiv, între mine și Alin au început să apară niște discuții, pe care le apreciez ca fiind întemeiate reciproc. După ce au fost efectuate lucrări de amenajare, am dat drumul la club, folosind aparatură de sonorizare pe care o închiriam de la diverse persoane”, a declarat el.

Mincu a spus că, ulterior, fiind o investiție mare, iar afacerea nefiind la momentul respectiv profitabilă, Alin Anastasescu i-a propus să intre în afacere și Paul Cătălin Gancea.

„Consider că materialele cumpărate de la domnul Ștefan au fost de calitate, deoarece Alin Anastasescu nu ar fi făcut rabat de la calitate. Aceasta o afirm în lumina a ceea ce s-a discutat în ultimele două zile. În spațiul respectiv se organizau evenimente în cadrul cărora se fuma”, a susținut el.

Totodată, el a spus că, inițial, când au preluat clubul, exista o cale de acces în clubul Colectiv, prin clubul Salsa.

„Ușa era situată în lateralul scenei. Când am intrat să vedem clubul, am remarcat că din clubul Colectiv se putea ieși direct afară, prin intermediul unei alte uși metalice. Noi am montat containerul, am lărgit ușa de la intrare, pentru a ușura accesul. După ce am creat această ieșire, ușa din spate care corespunde cu clubul Salsa a fost închisă, pentru că așa au dorit cei de la Salsa care nu au dorit să rămână deschisă ușa”, a afirmat el.

În urma incendiului care a avut loc, vineri seară, în Clubul Colectiv, și-au pierdut viața 32 de persoane și au fost rănite aproape 200. Peste 130 de oameni răniți în incendiu sunt încă internați în spitalele din Capitală.

Știrea inițială. În referatul cu propunere de arestare a celor trei patroni ai Clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu – reținuți pentru ucidere din culpă, procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) arată că cei trei au declarat, la audieri, că nu știau că la concertul de vineri seară vor fi folosite materiale pirotehnice.

Alin Anastasescu a susținut, în fața procurorilor, că până în acea seară nu au mai fost folosite artificii în incinta clubului.

„Știam de dinainte de eveniment că intrarea la concertul din data de 30.10.2015 va fi liberă. Nu știam că vor fi folosite efecte pirotehnice. Am aflat despre folosirea de artificii ulterior, de pe Facebook. Nu s-au mai folosit altă dată artificii în incinta clubului. Cu o săptămână înainte, Gancea Cătălin a refuzat un alt client care voia să folosească artificii. Știu că în anul 2014, a fost folosit foc la un eveniment și au fost deteriorate bunuri din interior, a fost afumat un proiector, iar de atunci s-a stabilit regula să nu se mai folosească”, le-a spus Anastasescu anchetatorilor.

El a mai spus că de contractul de închiriere echipament și spațiu, încheiat în 30 octombrie, între SC Club Colectiv SRL și SC Digidream SRL (formația Goodbye to Gravity), s-a ocupat Costin Mincu.

În aceeași declarație, Anastasescu, care spusese că a aflat de pe Facebook despre folosirea de artificii, susține că a aflat acest lucru de la un angajat, Viorel Staicu.

„Am aflat acest lucru de la un angajat, Stanciu Viorel, iar eu i-am spus să nu folosească artificii în interior. Erau mai multe persoane de față, menționate în declarația inițială. La o oră după ce am aflat, am intrat în club am strigat cine este desemnat cu artificiile, iar la mine a venit un specialist pirotehnist, care mi-a spus că artificiile ard cu foc rece și nu sunt periculoase. Mi-a spus că este autorizat. I-am spus să nu le folosească dacă ard cu flacără deschisă, după care am plecat în biroul alăturat. Nu începuse spectacolul când am discutat cu pirotehnistul. Despre acest pirotehnist, știu că era mai mic de înălțime decât mine și avea cioc. Eu am presupus că i s-a transmis deja. Am văzut o parte din artificii, care erau amplasate pe stâlpii din fier ai scenei. Am văzut că erau amplasate pe stâlpul de lângă ușă. Nu am văzut sistemul de aprindere. Am văzut un con de dimensiuni destul de mici care era așezat pe schelă”, a spus Alin Anastasescu.

Acesta a mai susținut că nu el este cel care se ocupă în firmă de obținerea de avize și autorizări, dar „presupune” că firma deține toate avizele.

„Nu știu aceste lucruri, deși sunt administrator. Din discuțiile pe care le-am avut cu Cătălin, știu că aveam autorizațiile și avizele în regulă, dar în concret nu știu nimic deoarece rolul meu în firmă este de coordonare a actului artistic, de publicitate și expertiză muzicală. Despre avizul de la pompieri știu că exista, precum și cărți de la PSI, acest lucru spunându-mi-l ceilalți doi asociați. Pompierii au venit în control în septembrie 2014, care au întocmit un plan PSI. Nu știu dacă era cineva de la pompieri sau o firmă autorizată. Eu cred că s-a întâmplat această tragedie deoarece s-au folosit artificii în incintă”, a mai susținut Anastasescu în fața procurorului.

În urma incendiului care a avut loc, vineri seară, în Clubul Colectiv, și-au pierdut viața 32 de persoane și au fost rănite aproape 200. Peste 130 de oameni răniți în incendiu sunt încă internați în spitalele din Capitală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată