Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » CONFESIUNEA lui Adrian Despot, la patru zile după ce a fost printre EROII de la clubul Colectiv: ”Lumea mea s-a schimbat”

CONFESIUNEA lui Adrian Despot, la patru zile după ce a fost printre EROII de la clubul Colectiv: ”Lumea mea s-a schimbat”

CONFESIUNEA lui Adrian Despot, la patru zile după ce a fost printre EROII de la clubul Colectiv: ''Lumea mea s-a schimbat''
Liderul trupei Vița de Vie, Adrian Despot, rănit în incendiul de vineri seară din Clubul Colectiv din Capitală, a declarat, marți, la Sibiu, că majoritatea oamenilor implicați în dezastrul care a avut loc "nu erau pregătiți, de la instituțiile statului până la funcționari".

Adrian Despot a participat, marți, la o întâlnire cu studenții în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în cadrul evenimentului „Cum m-am recrutat. Povești cu mine și despre tine”, el spunând că îi este greu să le vorbească despre succes.

„Majoritatea oamenilor implicați în acest dezastru care s-a întâmplat nu erau pregătiți, de la instituțiile statului până la funcționari și așa mai departe… și este important să vorbim despre succes și despre pașii pe care trebuie să-i urmăm ca să fim pregătiți, să fim pregătiți atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru (…) Nu sunt un speaker și sunt foarte afectat de evenimentele petrecute, n-am nicio idee cum o să decurgă această întâlnire între noi. Invitația a fost destul de veche, invitația am primit-o acum două luni de zile, mi-a plăcut foarte mult ideea și pentru că sunt un om de cuvânt am venit astăzi în fața voastră, dar recunosc că, practic, toată lumea s-a schimbat, cel puțin lumea mea s-a schimbat, și n-am idee cum o să decurgă această întâlnire. O să fie cel puțin interesantă”, le-a spus el studenților.

De asemenea, Adrian Despot i-a mulțumit soției sale, care s-a aflat împreună cu el la evenimentul de la Sibiu.

„Asta vă spuneam, că am nevoie în momentul de față de prieteni, de familie, am nevoie de oameni care empatizează cu mine, de oameni care suferă împreună cu mine și de oameni care vor să schimbe lucrurile (…)”, a adăugat el.

El s-a referit și la faptul că nu a făcut declarații în spațiul public despre cele întâmplate.

„Trebuie să mai spun că, vis-a-vis de lipsa mea de declarații în spațiul public, după evenimentul de la Colectiv, se datorează unui fapt simplu, dacă vreți, mi-am făcut datoria civică, am fost la Poliție, am fost audiat și am depus mărturia mea și din punctul meu de vedere tot ce ține de spațiul public și de declarațiile mele pentru acel eveniment s-a încheiat acolo. Există, bineînțeles, întrebarea: «Ok, partea civică ți-ai făcut-o, dar partea morală?» Partea morală, asta e o întrebare care vine din presă, partea morală față de oameni nu vrei să ți-o faci, ei vor să afle ce s-a întâmplat acolo… și asta mă face să zâmbesc puțin amar pentru că mi se pare foarte nepotrivit ca presa, mass-media, să folosească cuvântul moral”, a mai spus el.

Liderul trupei Vița de Vie, Adrian Despot, a fost rănit în incendiul din Clubul Colectiv, în urma căruia 32 de oameni au murit, iar alți aproximativ 200 au fost răniți.

El a arătat, în declarația dată în fața anchetatorilor, că după ce a izbucnit incendiul din Colectiv, a alergat spre ieșire, unde era ambuscadă, a căzut și și-a dat seama că sub el erau mai multe persoane, iar de sus cădeau bucăți de burete și lemn arse.

Adrian Despot a fost printre cei audiați în calitate de martor, arătând că s-a dus singur la concertul trupei Goodbye to Gravity, unde urma să cânte cu membrii formației o melodie.

În declarația sa, el a menționat că a cântat în Colectiv de mai multe ori și a remarcat că cei doi stâlpi de susținere ai pasarelei tehnice sunt îmbrăcați într-un burete, aproximativ de la înălțimea de 1,90-2 metri, dar nu își amintește ca și tavanul să fi fost acoperit cu un burete similar. De asemenea, a arătat că nu a remarcat în interiorul clubului să fie amplasate materiale specifice stingerii incendiilor, cum ar fi extinctoarele.

El le-a spus anchetatorilor că în seara concertul a mers, la un moment dat, în zona de backstage, unde s-a așezat pe o canapea de unde nu putea vedea publicul. Liderul trupei Vița de Vie a mai arătat că, în timp ce stătea pe canapea, l-a auzit pe solistul trupei spunând „a luat foc!”, iar când s-a ridicat să vadă ce se întâmplă, deoarece muzica se oprise, a văzut că tot tavanul de deasupra scenei luase foc.

„Nu am remarcat ca cineva să încerce să stinge incendiul. Mi-am luat hainele din cuier, am alergat către ieșire, iar în momentul în care am ajuns în dreptul ieșirii, mai exact la intrarea în containerul de la accesul în club, iar acolo era foarte multă lume, dar nu se putea ieși. S-a creat o ambuscadă la intrarea în container, deoarece multe persoane erau deja căzute pe jos, iar din spate erau alte persoane care împingeau. La rândul meu, și eu am căzut, iar sub mine mi-am dat seama că se aflau mai multe persoane. Peste mine au căzut mai mulți oameni, și am rămas prins în acea ambuscadă”, le-a mai spus Adrian Despot procurorilor.

El a mai povestit că, la un moment dat, s-a simțit un val de aer, a remarcat o flacără foarte mare, iar de sus cădeau bucăți de burete ars și lemn ars.

„La un moment dat, am auzit zgomote din exterior, ca și cum cineva încerca să spargă peretele și să creeze o ieșire. Atunci, am simțit că presiunea corpurilor omenești de deasupra mea s-a slăbit, și am dedus că cineva reușește să scoată oamenii din interior. M-am ridicat la rândul meu și am plecat târâș spre ieșire. M-am uitat în spatele meu, în club, și nu am mai văzut nicio persoană. Până am ajuns la ieșire, am reușit să trag o fată afară, care era conștientă. La ieșirea afară, am văzut aproximativ 30 de persoane, unele care suferiseră arsuri, iar alte persoane erau sănătoase. Nu am observat nicio persoană decedată”, a arătat Adrian Despot în declarația dată în fața anchetatorilor.