Kharja, care a semnat în luna septembrie un contract cu Steaua până la finalul sezonului, a jucat ultima dată în partida cu Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, la 25 octombrie, în etapa a XV-a a Ligii I.
FC Steaua a anunțat situația medicală a tuturor jucătorilor din care care sunt accidentați, astfel că mijlocașul Rareș Enceanu va lipsi până la mijlocul lunii noiembrie din cauza unei întinderi a ligamentului colateral intern drept, iar algerianul Jugurtha Hamroun va reveni și el pe teren la mijlocul lui noiembrie, după ce a suferit o întindere a mușchiului biceps femural stâng la meciul cu Pandurii Târgu Jiu.
Mijlocașul ghanez Sulley Muniru va lipsi o lună de pe teren din cauza unei disjuncții la clavicula stângă suferită la partida cu CFR Cluj, iar fundașul Paul Papp va reveni pe teren în luna decembrie, după ce a fost operat, miercuri, în urma unei fracturi de os zigomatic drept suferite la întâlnirea cu FCM Baia Mare din Cupa României.