Mesajul unui preot, VIRAL pe Facebook după TRAGEDIA din clubul Colectiv: ”Piesa ‘The day we die’ are un mesaj PERFECT ORTODOX”

Iată mai jos mesajul integral postat de preotul Mihai-Andrei Aldea, care în numai câteva zile a strâns aproape 2.000 de Share-uri pe Facebook:

”UITÂNDU-MĂ ÎN JUR, UITÂNDU-MĂ LA MINE

Au cam trecut cele trei zile de doliu „oficial”.

Unii deja și-au îngropat morții, alții o vor face zilele următoare.

Dar cel mai grav este cu morții vii.

Mulți, foarte urât mirositori, foarte agresivi.

De la cei care au încercat să profite de moment pentru a face campanie (anti-)religioasă – fie ea atee, ortodoxistă sau de alt fel – și până la cei care au încercat și încearcă să-și facă pe spinarea victimelor campanie electorală, audiență, spălare de imagine etc.

Eu am aflat, direct și indirect, cât de nepriceput și chiar ticălos sunt!

De ce?

Păi pentru că sunt preot, de exemplu.

Este adevărat că parohia din București în care am slujit 14 ani a sprijinit mai mulți bolnavi decât au văzut în viața lor ateiștii de serviciu din mass-media. Este adevărat că noi am ajutat secții de spital și clinici, că am ajutat bolnavi și familii de bolnavi, că am fost implicați în acțiuni pentru persoanele cu handicap, în cele pentru oamenii cu sindrom down sau cu autism și în multe altele asemenea.

Este adevărat că în vreme ce „eroii” gândirii ateiste făceau spume la gură împotriva Bisericii, între o bere și un whisky, noi mergeam pe câmp în arșiță sau crivăț, ducând mâncare, haine, scutece, lapte praf, medicamente și alte ajutoare celor care locuiau între cartoane și grămezi de vreascuri.

Dar sunt preot, deci sunt de vină pentru că nu sunt spitale și medici în România.

Eu.

Nu politicienii!

Nu cei care spuneau acum câțiva ani că „ținem degeaba 200 de spitale”, și le-au desființat!
Nu politicienii care folosesc banii din Sănătate pentru tunuri mizerabile, precum „Cardul de Sănătate”. Care card, evident, nu a salvat vineri nici o viață. Care card este inutil, câtă vreme identificarea în sistemul online al D.E.S-ului se poate face cu CNP-ul de pe certificatul de naștere sau buletin. Dar care a costat „o bagatelă” de peste 100 de milioane de euro, bani cu care se puteau ține în țară sute de medici de top, cu care se puteau înființa două-trei spitale noi etc. Și dacă ar fi singurul tun dat de politicieni pe banii de la Sănătate!

Desigur, am fost în prima linie în lupta împotriva acestui tun.

Politicienii de la Ministerul Sănătății văd și acum roșu când aud de mine. Pentru că am demonstrat public faptul că sistemul Card de Sănătate – Dosar Electronic de Sănătate este ilegal și inutil, pune în primejdie viețile oamenilor și toacă aiurea banii Sănătății.

Nu contează.

Sunt de vină pentru că sunt preot.

De aia nu merge bine Ministerul Sănătății!

Și de ce mai sunt nepriceput și ticălos?

Păi, după unii ortodoxiști – că ortodocși nu-i pot numi – pentru că nu am folosit „momentul” ca să fac morală tinerilor, adulților și bătrânilor!

Dar, ce pot face, dacă mie mi se pare altfel?
Eu cred din tot sufletul că acel care se teme să rateze ocazia unei tragedii pentru a face morală victimelor a ratat ocazia să fie om!

Și cred că nu se poate numi creștin un om care în mijlocul unei tragedii în loc să ajute sau măcar să tacă face morală și își promovează – cu adâncă lipsă de sensibilitate – ideile fixe.

Probabil că sunt nepriceput sau ticălos, dar îmi este scârbă de reacțiile de tipul „ți-am zis eu” sau „așa îți trebuie” în fața unui om lovit. Fie că și-a dat cu ciocanul peste degete când lucra, fie că i-a căzut o cană din mână. Cu atât mai mult când a trecut sau trece printr-o nenorocire atât de cumplită.
În prostia și ticăloșia mea cred că trebuie să-l ajuți, dacă poți. Să-i spui o vorbă de mângâiere, dacă e momentul. Ori măcar să taci.

Și, ca să pun capac la ticăloșia și nepriceperea mea, mărturisesc public, sus și tare, faptul că nu am izbutit să văd unde ar fi satanistă melodia „The day we die”. Dimpotrivă, dincolo de stilul vocal – pe care îl înțeleg, dar care îmi este incomod – cântecul are un subiect perfect ortodox:nu suntem numere, suntem oameni vii, iar ziua în care ne vom da bătuți și vom accepta să devenim numere, vom accepta să fim sclavii sistemului, este ziua în care vom muri.

Mi-a plăcut mesajul acestui cântec! Foarte mult!

Habar nu am de celelalte melodii ale albumului, dar mesajul acestei melodii este, din punctul meu de vedere, perfect ortodox.

Iar comentariile pe temă ale unora – privitoare la „premoniția” din această melodie – țin de o boală cumplită a datului cu părerea despre ceea ce nu știm. Bârfă, șușana, prostie.

Ca și cele despre presupusa „petrecere satanistă” de la Colectiv și altele asemenea, toate bazate pe „auzenii”.

Ooo, sigur, nu a fost o vecernie sau o litie acolo la club. A fost o petrecere, da. Și vineri seară, corect. Dar de aici și până la „sărbătoare satanică” și alte asemenea aberații este o uriașă distanță.
Pe care mulți așa-ziși ortodocși – oameni care ar trebui să fugă de bârfă ca de dracu – nu s-au sfiit s-o treacă. Autoritar, tupeist, fără pic de empatie, fără dragoste, fără milă.

Lista, din păcate – și la figurat, și la propriu – ar putea continua.

Morții vii au dominat mass-media și apar la orice postare. Cu comentarii acide, judecând și condamnând în dreapta și în stânga.

Pe cei care s-au dus la concert, pe cei care au ținut concertul, pe patronii clubului, pe preoți etc., etc.
Nu am cum să merg la București acum, din nefericire.

Aș vrea să pot fi alături de familiile lovite de tragedie. În primul rând alături de cele din fosta mea parohie, dar nu numai.

N-am cum să merg acolo.

Așa că sunt aici, la Paltin, rugându-mă pentru victime.

Și încercând să le ajut, de aici de departe, cum pot.

Prefer să nu continui acum discuția pe temă.

Mi-am spovedit public ticăloșia și nepriceperea.

Mă voi întoarce la muncă în atelierul de tâmplărie, la rugăciunile pentru cei arși la Colectiv, din care noaptea trecută nu m-am putut opri, pur și simplu, până la 2 noaptea, la lacrimile pe care nu mă pot opri să le vărs pentru familiile celor loviți de tragedie, pentru cei morți și răniți, pentru eroii, ba nu!, sfinții care au căzut încercând să salveze vieți…

Asta e. Sunt nepriceput și ticălos. Iertați-mă, dacă puteți! Dar încetați, vă rog din suflet, cu moralizările sterpe (ca să nu zic inumane). Măcar acum.

Oricum, știu prea bine ce se va întâmpla.

La înmormântarea lui Andrei Răzvan, care a murit să-și salveze prietenii, aruncându-se în fața cuțitului, mii de tineri strigau „nu te vom uita”.

La un an au fost prietenii apropiați și familia.

Apoi a mai rămas familia și vreo doi-trei prieteni.

Astăzi, în afară de ei și de mine, cine se mai roagă pentru Andrei Răzvan, cine își mai aduce aminte de el?

Cei care sunt – și vor să rămână – morți vii vor face la fel și de această dată.

Vor uita. Repede.

Își vor găsi noi prilejuri de arțag plin de superioritate – „intelectuală”, „spirituală”, „religioasă” etc., fiecare după mania lui.

Și nu vor știi să fie alături de cei răniți.

Până când va veni vremea lor.

Și vor fi singuri. Foarte singuri.

Ca atâția alături de care, ca preot, am fost atunci când nu mai aveau nici rude, nici prieteni.

Cum am putut…

Măcar dacă am FACE toți ceea ce putem…”