Un politician care s-a alăturat protestului din Timișoara, trimis acasă de manifestanți: ”Ești politic, ești corupt. Mânjești tricolorul. Să-ți fie rușine!”

Un politician care s-a alăturat protestului din Timișoara, trimis acasă de manifestanți: ''Ești politic, ești corupt. Mânjești tricolorul. Să-ți fie rușine!''
Publicat: 06/11/2015, 08:26

Cu un tricolor în jurul gâtului, Beniamin Lup, cunoscut ca organizator al mitingurilor liberale în care Victor Ponta a fost acuzat că a lăsat străinii să construiască fabrici în România, a venit cu un plan mai elaborat, scrie pressalert.ro. Sub pretextul că două tinere au compus o melodie pentru morții din Colectiv, în piață a fost adusă o boxă, legată la bateria unei mașini, iar Beniamin Lup a luat cuvântul de la microfon. Când le-a cerut tinerilor „aprindeți lumânările pe care vi le-am dat și să îngenunchem pentru a spune o rugăciune”, aceștia au început să cânte „Deșteaptă-te române”, apoi să-i strige „Cine ești?”.

Încercările lui Lup i-au iritat pe demonstranți, câțiva dintre ei ducându-se spre mașina parcată în fața Operei și cerându-i”Nu sta aici. Stai degeaba. Du-te acasă”. Tinerele care-l însoțeau au susținut că ele au vrut să aducă un omagiu victimelor și că Beniamin Lup „a sponsorizat cu o boxă”. Neînduplecat, unul dintre tineri i-a cerut lui Beniamin Lup să plece. ”Ia mașina și cară-te. Corupția ucide. Ești politic, ești corupt. Nu vă mai suportă pământul (…) Mânjești tricolorul ăla. Să-ți fie rușine”.

Beniamin Lup a susținut că nu este ”cu niciun partid politic”, însă protestatarii i-au arătat că pe pagina sa de Facebook scrie ”Beniamin Lup politician”. La câteva minute, acesta și cele două tinere au plecat din Piața Operei, cei peste 4.000 de timișoreni continuând protestul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...