„Am tot ieșit în stradă anii ăștia și una dintre cele mai frustrante chestii e lipsa completă de schimbare în zona retorică. În ciuda unei pretinse creativități a tinerimii frumoase bucureștene sau clujene. Am făcut criticile la fiecare moment, de fiecare dată s-a creat panică. Ba ONG-uri cu rol de jandarm-negociator care au urlat că să nu fim prea radicali că ne dă lumea vestică afară de la clasa zero, ba tot felul de scrupule care vin din structura intimă a mulțimilor care ies în București, clasă de mijloc scăpătată sau nu cu ambiții mai mult de status decât remedii sociale reale (pentru că aceste categorii se calmează atunci când le vin oamenii la putere). 2012 a fost un moment bun ratat tocmai din acest motiv, ratat inclusiv din probleme de retorică, de limbaj. Măcar un pas să fi făcut, cum zice Iohannis. Măcar să fi inventat limbajul minimal anti-establishment care să ne aducă în internaționala protestului de la blocul de stânga portughez până spre măcar social-democrația ceva mai destupată a la Corbyn sau Podemos.

Am ieșit în ianuarie 2012 împotriva privatizării urgenței (chiar așa, ce-ar fi fost oare la Colectiv dacă ar fi fost privatizate serviciile și am fi avut o piață liberă de morți și răniți? Nici nu vreau să-mi imaginez) și în numai câteva zile deja lumea o ardea „creativ” cu „aceeași mizerie” sau chiar cu anticomunisme sau mai știu eu ce. La Roșia Montană s-a învolburat lumea, dar a început să scârțâie când a venit vorba cu gazele de șist, că ești cu rușii, că ești prea anticapitalist și antiamerican, că nu știu ce.

După 3 ani de proteste aș trage niște concluzii și i-aș îndemna pe aceia care gândesc într-o direcție mai socială, cărora le pasă și de ce e în provincie sau în sărăcimea bucureșteană angajată să înceapă aceste polemici public, pentru că pur și simplu e stupid să ieși în stradă și să strigi până la urmă ce vor să audă niște „civici” îmbătrâniți prin burse și birouri, niște politicieni care predau bune maniere de dreapta și o masă de oportuniști care atunci când le dă sistemul job stau chitiți între căști, iar când îi zboară inamicii politici urlă cu pieptul dezgolit. Tot ăștia au ajuns zilele astea la performanța de a explica „ce vor masele” ca și cum ar avea cordon direct cu poporul, au început să apere patronii de baruri, să explice că e de vină nu știu ce himeră, să o dea pe corupție vagă (definită așa cum vor ei: doar ăla care ia, nu și ăla care dă). În o așa mare reacționară, care bineînțeles că se prezintă drept tineri (nici măcar nu mai sunt așa de tineri) progresiști și creativi, e foarte greu să mai distingi motivul pentru care ai pornit la luptă.

Profitul ca politică de stat, care nu ține cont de accident, boală, cancer, șomaj, sărăcie, a ucis și ucide. Un stat care doar aranjează legile pentru un profit nemilos pe care nici măcar nu-l taxează, asta e cu adevărat periculos. Și aici nu cu o corupție clasică lupți. Lupți cu o politică pro-afaceri și anti-lucrători. Tot pro-business a fost și legiuitorul și Piedone când la presiunea „străzii” de tip Centru Vechi, adică „civici” care au și bar, au cerut procese de accelerare a deschiderii unei afaceri. Poftim, ați avut-o”

Citește aici continuarea.