Prima pagină » Magazin » Câți bani a oferit un colecționar pentru o chitară care i-a aparținut lui John Lennon

Câți bani a oferit un colecționar pentru o chitară care i-a aparținut lui John Lennon

O chitară care i-a aparținut muzicianului britanic John Lennon în anii 1960 și o tobă a trupei The Beatles au fost vândute cu 2,4 milioane de dolari, respectiv 2,1 milioane de dolari la o licitație organizată de casa Julien's Auctions, sâmbătă, în California, informează Reuters.

Cele două instrumente muzicale au devenit astfel unele dintre cele mai scumpe obiecte din istoria licitațiilor moderne ce au legătuă cu industria muzicii rock. Chitara acustică, un model Gibson J-160E, fabricat în 1962, s-a aflat timp de mai multe decenii în posesia lui John McCaw, un muzician debutant care a cumpărat-o la sfârșitul anilor ’60, fără să știe că instrumentul muzical îi fusese furat lui John Lennon cu câțiva ani înainte.

Jumătate din suma obținută din vânzarea chitarei, furată după un concert susținut de John Lennon de Crăciun în 1963, va fi donată în beneficiul Spirit Foundation, o organizație de caritate înființată de John Lennon și Yoko Ono, au precizat reprezentanții casei Julien’s Auctions.

Cumpărătorul a preferat să își păstreze anonimatul.

Deși s-a aflat în posesia lui John Lennon doar pentru un an, chitara respectivă are în spatele ei o poveste celebră.

Celebrul rocker a cumpărat-o dintr-un magazin de instrumente muzicale din Liverpool, în 1962 și a folosit-o pentru a înregistra câteva piese celebre ale trupei The Beatles, precum „P.S. I Love You” și „Love Me Do”. John Lennon a folosit-o și atunci când a compus, în colaborare cu Paul McCartney, alte piese celebre precum „I Want To Hold Your Hand” și „All My Loving”.

Prețul de vânzare a depășit cu mult suma de 965.000 de dolari plătită la o licitație organizată în 2013, de casa Christie’s, pentru o chitară electrică la care a cântat Bob Dylan în 1965, la Newport Folk Festival, unde artistul american i-a șocat pe fanii de folk tradițional, interpretând cântece rock.

Potrivit Guinness World Records, o chitară Fender Stratocaster s-a vândut cu prețul record de 2,7 milioane de dolari, la un eveniment de caritate organizat în 2005, în Qatar. Instrumentul este semnat de trei muzicieni celebri – Keith Richards, Eric Clapton și Paul McCartney.

La aceeași licitație de sâmbătă, o tobă a trupei The Beatles, pe care formația britanică a folosit-o în timpul apariției sale istorice în emisiunea de televiziune „The Ed Sullivan Show” din 1964, a fost achiziționată cu 2,1 milioane de dolari.