Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » „Să dăm culoare vieții!”, expoziție cu vânzare pentru victimele incendiului din clubul Colectiv

„Să dăm culoare vieții!”, expoziție cu vânzare pentru victimele incendiului din clubul Colectiv

Elevii Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" vernisează, marți, la Clubul Țăranului Român din București, începând cu ora 18.00, expoziția caritabilă "Să dăm culoare vieții!", cu scopul de a strânge fonduri pentru ajutorarea victimelor incendiului din clubul Colectiv.

„Nu trebuie să fim niciodată lipsiți de speranță, deoarece nu putem fi niciodată distruși ireparabil. Noi credem că suntem invincibili, deoarece chiar suntem”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a evenimentului.

După vernisajul expoziției, de la ora 20.00, va avea loc un concert al trupei White Mahala.

„Share art to raise care!” („Împarte arta pentru a crește implicarea”, n.r.), mai este notat pe pagina evenimentului susținut de Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” , Galeria Montage și Clubul Țăranului Român.

Lucrările vor fi oferite spre vânzare celor prezenți, iar banii strânși vor fi direcționați către campania de strângere de fonduri „Nouă ne pasă, împreună dăruim speranță”, inițiată de Pro TV și Crucea Roșie Română pentru victimele incediului din Clubul Colectiv.

În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, au decedat 46 de persoane și alte aproximativ 150 au fost rănite și internate în spitale din Capitală, unele fiind transferate către unități medicale din străinătate.