Studentul din Iași acuzat că și-a înjunghiat doi colegi, apoi a dat foc camerei în care erau, prins

Studentul din Iași acuzat că și-a înjunghiat doi colegi, apoi a dat foc camerei în care erau, prins
Publicat: 10/11/2015, 10:28

Studentul în anul I de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași acuzat că și-a înjunghiat doi colegi – unul dintre ei decedând -, apoi a dat foc camerei de cămin în care aceștia se aflau, a fost prins de polițiști, marți dimineață, în municipiul Roman, județul Neamț.

Tânărul, Aurelian Giosan, a fost prins de polițiștii ieșeni în municipiul Roman, după aproape 24 de ore de când și-ar fi înjunghiat cei doi colegi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El este originar din Roman, județul Neamț, și când a fost prins intenționa să meargă la locuința sa din oraș.

Tânărul urmează să fie dus la Iași, pentru a fi audiat.

Surse apropiate anchetei declarau că tinerii înjunghiați și agresorul sunt studenți în anul I la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și petrecuseră noaptea de duminică spre luni într-un club din Iași, întorcându-se spre dimineață în camera lor de cămin, ei fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Incidentul a avut loc într-o cameră a Căminului C4 din Complexul „Târgușor Copou” al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde luni dimineață portarul a văzut fum ieșind pe sub ușa camerei și a intervenit cu un coleg de-al său. Astfel, potrivit polițiștilor, Aurelian Giosan și-ar fi înjunghiat cei doi colegi, apoi ar fi dat foc camerei de cămin.

„Incendiul nu a fost unul de amploare și s-a stins repede. Suntem cu toții pur și simplu consternați, este o tragedie”, declara, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan-Eduard Pleșcan, directorul general administrativ al Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Medicii ajunși la fața locului au constatat că studenții înjunghiați se aflau în stare foarte gravă, unul dintre ei fiind în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au încercat să îl resusciteze pe tânărul aflat în stare mai gravă, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Surse apropiate anchetei mai spuneau că studentul care a murit, Victor Nour, din Republica Moldova, avea 20 de plăgi înjunghiate, majoritatea în spate, în timp ce tânărul care se află în spital, în stare gravă, Casian Harpă, din județul Neamț, a fost înjunghiat de 18 ori.

„Tinerii au fost găsiți în stare extrem de gravă. Unul dintre ei era în stop cardio-respirator post-traumatic cu leziuni de tip plagă înjunghiată, multiple, la nivelul tuturor segmentelor. S-a efectuat resuscitare cardiopulmonară îndelungată inclusiv cu plasarea de dren toracic și administrarea de soluții de reumplere volemică. Din păcate, în ciuda eforturilor de resuscitare, pacientul a decedat”, spunea Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD la Spitalul de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași.

Casian Harpă a fost operat și diagnosticat cu arsură de căi aeriene în urma incendiului, el având multiple plăgi înjunghiate la cap, torace, abdomen, mâini și picioare, fiind în stare critică.

„A fost adus la UPU diagnosticat cu șoc post-traumatic și leziuni de inhalare. A mers direct în sala de operații unde s-a intervenit, cea mai importantă plagă înjunghiată prezentată de acest pacient fiind cea abdominală cu interesare hepatică. Pacientul este în continuare în stare critică, internat la ATI, deocamdată cu un prognostic rezervat, dar sperăm ca vârsta tânără și rapiditatea intervenției să poată să ducă la o evoluție favorabilă”, mai afirma Diana Cimpoeșu.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga