Astfel, organizatorii chinezi au decis ca Anastasia Lin, care este și un mare promotor al drepturilor omului, să nu fie invitată la Miss World 2015, scrie kankan.md.
”În acest moment nu mai vorbim de o problemă administrativă. Celelalte fete și-au primit invitațiile cu zece zile în urmă, sunt singura care nu a primit o invitație”, a declarat Lin.
Tânăra a solicitat de urgență organizației Miss World, care are sediul la Londra, să ia măsuri. Kankan.md scrie că, dacă nu va primi invitația până pe 20 noiembrie, Anastasia Lin nu va putea primi viză pentru China și nu va putea participa la Miss World 2015.