Prima pagină » Știri » Primăria Sectorului 5 a fost OBLIGATĂ de instanță să facă public bugetul local

Primăria Sectorului 5 a fost OBLIGATĂ de instanță să facă public bugetul local

Primăria Sectorului 5 a fost OBLIGATĂ de instanță să facă public bugetul local
Primăria Sectorului 5 a fost obligată de Curtea de Apel București să facă public bugetul local, decizia fiind luată într-un proces în care Centrul de Resurse pentru participare publică a reclamat lipsa de transparență a autorității locale și refuzul constant de a-i pune la dispoziție acest document.

Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) a solicitat Primăriei Sectorului 5, în februarie 2014, informații cu privire la bugetul local. Deși conform Legii 544/2001 aceste informații ar trebui să fie publice și oferite din oficiu, în cazul Sectorului 5, bugetul pe anul 2014 a fost ținut departe de ochii cetățenilor, arată miercuri CeRe, într-un comunicat de presă.

CeRe, sprijinită de cetățeni și organizații care au susținut demersul, a încercat timp de șapte luni să obțină bugetul local al Sectorului 5, iar pentru că nu a primit niciun răspuns, în septembrie 2014 a formulat o plângere la Tribunalul București.

În 17 martie 2015, Tribunalul București a admis acțiunea și a obligat Primăria Sectorului 5 să comunice informațiile solicitate de CeRe, în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a sentinței.

Primăria Sectorului 5 a contestat decizia la Curtea de Apel București, care în 10 noiembrie a respins recursul ca nefondat. Decizia Curții de Apel București este definitivă, astfel că Primăria Sectorului 5 este obligată să facă public bugetul local.

„Dincolo de importanța transparenței instituțiilor publice, de democrație și de respectarea legii, faptul că de un an și jumătate Primăria Sectorului 5 a refuzat constant să facă public bugetul local este un act de-a dreptul sfidător. Banii publici ar trebui cheltuiți și planificați în văzul lumii, așa că a pune la dispoziția publicului bugetele în format deschis este o obligație pe care instituțiile ar trebui să o respecte, iar pe care noi, cetățenii, să o urmărim și să o cerem să fie respectată. Precendentul creat astăzi este important pentru că va da încredere oricărui cetățean să nu se resemneze atunci când instituțiile publice își fac de cap și încalcă legea”, a declarat Lavinia Chiburțe, coordonatorul Programului de Asistență în Advocacy al CeRe.

La începutul anului 2014, CeRe a solicitat tuturor primăriilor de sector informații despre bugetele pe care le administrează, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit Legii 544/2001, fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public: actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice; structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice; numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice; coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet; sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil; programele și strategiile proprii; lista cuprinzând documentele de interes public; lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii; modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situatia în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate. Autoritățile și instituțiile publice au obligația să publice și să actualizeze anual un buletin informativ care să cuprindă aceste informații.

Citește și