Prima pagină » Știri » Doi miniștri din cabinetul Ponta ar putea apărea și în guvernul lui Cioloș

Doi miniștri din cabinetul Ponta ar putea apărea și în guvernul lui Cioloș

Doi miniștri din cabinetul Ponta ar putea apărea și în guvernul lui Cioloș
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ar putea să își păstreze portofoliile în Guvernul pe care îl pregătește premierul desemnat, Dacian Cioloș, fiind posibil ca Sorin Cîmpeanu să fie și vicepremier, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Potrivit surselor citate, Dacian Cioloș va discuta miercuri cu ALDE pentru a obține susținerea grupului în Parlament, în condițiile în care premierul desemnat ar fi de acord să îl păstreze în Cabinetul său pe actualul prim-ministru interimar, Sorin Cîmpeanu. Acesta ar urma să își păstreze portofoliul de la Ministerul Educației. Decizia ar fi susținută și de la Palatul Cotroceni, au mai declarat sursele citate. Mai mult, Sorin Cîmpeanu ar putea primi chiar funcția de vicepremier în Guvernul Cioloș.

O altă propunere este ca ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, să își continue și el mandatul. Aurescu a fost susținut în Cabinetul Ponta de către PSD, însă rămânerea acestuia în Executiv nu ar fi o solicitare a social-democraților, ci o dorință a premierului desemnat, Dacian Cioloș.

Pe de altă parte, potrivit unor surse social-democrate, la întâlnirea dintre Dacian Cioloș și liderii PSD se va discuta și posibilitatea ca un ministru susținut de social-democrați să facă parte din Guvern, în schimbul sprijinului PSD. Numele vehiculat în acest moment este cel al sociologului Vasile Dâncu, variantă discutată în partid anterior pentru postul de prim-ministru. PSD nu a avansat un portofoliu pentru Vasile Dâncu, iar această variantă va fi luată în discuție doar în cazul în care PSD decide să acorde sprijin pentru Dacian Cioloș, cel puțin la votul de învestitură, lucru care încă nu a fost hotărât.

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a avut, miercuri dimineață, o întâlnire cu liderii PNL, la sediul acestei formațiuni politice. De asemenea, în cursul după-amiezii, Cioloș urmează să aibă și întrevederi cu liderii PSD, UNPR, UDMR și la ALDE, la sediile acestor formațiuni politice.

Fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloș a fost desemnat, marți, de către președintele Klaus Iohannis, pentru funcția de premier, Iohannis precizând că soluția agreată cu partidele politice, cu foarte mici excepții, este cea a unui guvern de tehnocrați.

Dacian Cioloș, desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de premier, are la dispoziție 10 zile pentru întocmirea listei și a programului de guvernare, cu care să se prezinte în fața Parlamentului pentru obținerea votului de încredere, pentru învestire fiind necesare 274 de voturi.

Citește și