Tudor Chirilă, un nou mesaj ferm după tragedia din Colectiv: ”ESTE DREPTUL NOSTRU”

Tudor Chirilă, un nou mesaj ferm după tragedia din Colectiv: ''ESTE DREPTUL NOSTRU''
Publicat: 12/11/2015, 09:35
Actualizat: 12/11/2015, 13:22

Actorul și cântărețul Tudor Chirilă vorbește, într-un text publicat miercuri, pe blogul său, despre dreptul cetățenilor români de a fi informați de Ministerul Sănătății atunci când au loc tragedii precum cea petrecută în clubul Colectiv din București, când, în urma unui incendiu, 53 de persoane și-au pierdut viața și alte zeci se află în stare gravă.

„Mă numesc Tudor Chirilă și sunt artist. Nu am studiat medicina, așa cum nu am studiat nici dreptul, dar mi se pare normal să știu ce drepturi am ca cetățean, ca artist interpret, compozitor etc. De-a lungul timpului, am fost tratat în diverse spitale, atât din România, cât și din străinătate. Am cunoscut medici români extraordinari, unii dintre ei îmi sunt foarte buni prieteni. Am un respect deosebit pentru această meserie. De fiecare dată când m-am aflat în fața unei afecțiuni am stat de vorbă cu medici, mereu mai mulți medici, ca sa am o perspectivă cât mai clară asupra situației. Nu sunt un pacient comod, pun multe întrebări, vreau să înțeleg care sunt opțiunile, care sunt riscurile. Și nu-mi cer scuze pentru asta. Dimpotrivă, cred că e datoria și dreptul meu. Așa cum, atunci când peste 150 de oameni ajung în spitale în stare gravă în urma unei tragedii naționale, cred că e dreptul nostru, ca cetățeni ai acestei tari, să fim informați corect și în timp util de către Ministrul Sănătății și de către Comitetul pentru situații speciale de urgență cu privire la situația lor și la planul de soluționare a crizei”, a scris Tudor Chirilă.

Acesta nu este primul mesaj cu privire la tragedia din clubul Colectiv pe care Tudor Chirilă îl scrie și în care cere socoteală autorităților în legătură cu acest caz, artistul fiind foarte activ, atât pe Facebook, cât și pe blogul său, în ideea de a afla informații corecte despre starea pacienților și modul în care a fost gestionată această criză.

„Mi s-a reproșat că prin mesajele mele pun presiune pe medici, în condițiile în care țintele mesajelor mele au fost administratorii spitalelor și autoritățile. Oare faptul că ministrul Sănătății își permite să afirme într-un mod de-a dreptul ceaușist că «avem de toate, nu avem nevoie de nimic» nu pune presiune pe medici? Am citit articolul postat ieri de Asociația Dăruieste Viață și mi-au atras atenția următoarele fraze:
«În 8 spitale de urgență din București, dintre care doar 2 de arși, au ajuns în aproximativ 2 ore peste 180 de victime; medicii s-au mobilizat, au lucrat extraordinar, au făcut imposibiliul ca să-i salveze… au lucrat 24 de ore fără oprire. În timpul ăsta, România nu a stat în loc. Accidente, infarcturi, traume s-au întâmplat ca în orice altă zi și alte zeci de victime au ajuns în continuare la serviciile de urgență din aceste spitale… cineva a trebuit să-i preia și pe aceștia.[…] Medici care nu tratează arși în mod obișnuit s-au trezit puși în situația de a se ocupa de zeci de victime, zeci de ore la rând, până la epuizare, fără protocoale și fără dotările minime necesare. Ei au fost primii sacrificați, alături de pacienții lor». De altfel, cam toți medicii străini care ne-au vizitat în ultima săptămână au subliniat faptul că, deși medicii noștri sunt foarte competenți, sunt suprasolicitați. Este nevoie de ajutor!”, a mai scris Tudor Chirilă.

Totodată, artistul vorbește despre vizita recentă a doctorului Sarah Pape din Marea Britanie, care a constatat, „dincolo de calitatea excelentă a medicilor români, că aveam peste 150 de victime și doar 25 de paturi speciale pentru arși”.

De asemenea, Chirilă vorbește despre protestele care au avut loc în București și în țară, săptămâna trecută, și despre dreptul fiecăruia la opinie și informare.

„Câteva zeci de mii de oameni au ieșit în stradă săptămâna trecută și au protestat împotriva actualei clase politice și împotriva lui «merge și așa». Nu, nu merge și așa. Cred că e important să fim vocali. Cred că trebuie să tragem semnale de alarmă, să ne informăm, să punem întrebări și să nu ne lăsăm până nu primim răspunsuri. Nu pot să închei înainte să-l felicit public pe domnul Ministru al Sănătății Nicu Banicioiu pentru aparatul de comunicare și relații publice care se ocupă atât de abitir de spălarea imaginii dumnealui. Declarațiile mele de săptămâna trecută la adresa dumnealui au generat o avalanță de reacții prompte din partea păpușelelor de la televiziunile păpușarului pușcăriaș. Dar nu poți lua în seamă păpușile când știi că există păpușarul. Atacurile din ultimele zile mi-au demonstrat încă un lucru. Facebook chiar contează. În condițiile unei prese complet aservite diverselor interese acest spațiu ne dă posibiltatea să căutăm adevarul (să nu uităm că acest spatiu a dat președintele țării). Chiar dacă și aici adevărul este bine mascat de impostură. În ce ma privește am să-mi exercit în continuare dreptul la opinie și la informare. Vă sfătuiesc să faceți același lucru”, și-a încheiat Chirilă textul de pe blogul său.

Sâmbătă, pe contul său de Facebook, actorul și cântărețul Tudor Chirilă, liderul trupei Vama, a scris că este mai mult decât evident că ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a dat ordin spitalelor să afirme că se descurcă în criza victimelor incendiului din Colectiv, artistul precizând că la fel de gravă este și atitudinea managerilor de spitale „care au consimțit să facă parte din acest joc odios”.

Duminică, Tudor Chirilă a revenit, pe Facebook, cu precizări și întrebări pentru Ministerul Sănătății privind modul în care instituția condusă de Nicolae Bănicioiu a gestionat situația victimelor incendiului din clubul Colectiv.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de oameni, iar în drum spre spital a mai murit o persoană. În următoarele zile de la tragedie au decedat alte 26 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 53.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării