Fata a cărei familie a refuzat transfuzia de sânge din motive religioase a murit la spital

Fata a cărei familie a refuzat transfuzia de sânge din motive religioase a murit la spital
Publicat: 12/11/2015, 18:57

O tânără în vârstă de 19 ani dintr-o comună suceveană care a suferit în 5 noiembrie un accident feroviar și a fost internată în Spitalul Județean Suceava a murit, joi, în condițiile în care nu a putut fi operată întrucât familia ei, din cultul Martorii lui Iehova, nu a fost de acord cu transfuzia de sânge.

Accidentul a avut loc în 5 noiembrie, în comuna suceveană Ciprian Porumbescu, după ce mașina în care se afla tânăra a rămas blocată pe calea ferată și a fost lovită de locomotiva unui tren. În urma impactului, fata a fost rănită grav, un având traumatism cranio-cerebral, cu edem, fracturi costale care au afectat plămânul stâng, dar și fracturi de femur la ambele picioare.

Pacienta a fost stabilizată, i-a fost indusă coma și ar fi urmat să fie supusă unei intervenții chirurgicale, dar aceasta nu s-a putut face întrucât era necesară transfuzia de sânge cu care familia tinerei, din cultul Martorii lui Iehova, nu a fost de acord.

Surse din conducerea Spitalului Județean Suceava au declarat că familia nu se opunea intervenției chirurgicale, ci doar transfuziei de sânge, iar pentru că invocă dreptul la autodeterminare religioasă medicii suceveni au căutat soluții, inclusiv juridice, pentru a putea face operația.

O comisie de arbitraj a analizat starea pacientei și încerca să discute cu familia pentru a o convinge să accepte operația, dar joi după-amiază tânăra a murit, au declarat surse din spital.

În acest caz, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu pentru a face o anchetă urgentă, prin Biroul Teritorial Suceava, la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în cazul pacientei aflate în stare critică, după ce familia ar fi refuzat transfuzia de sânge din motive religioase, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Ancheta are în vedere posibila încălcare a articolelor 22 și 34 din Constituție privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății, precizează sursa citată, care consideră că nu s-ar fi respectat dispozițiile imperative ale articolelor 15 și 17 , alin. 1, din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

Potrivit acestor articole, „în cazul în care pacientul necesită o intervenție medicală de urgență, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar, iar în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate”, în concordanță cu prevederile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolele 2, 3 și 4 și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?