Martor în cazul Ficior: Comandanții ne spuneau la sosire că eram duși acolo pentru exterminare

Curtea de Apel București a continuat, joi, audierile martorilor acuzării în dosarul fostului șef al coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior.

Astfel au dat declarații foști deținuți ai regimului comunist care, în periplul prin închisori, au ajuns și la colonia de muncă din Delta Dunării.

Unul dintre martorii audiați joi, Teodor Stanca, a povestit în detaliu despre teroarea exercitată în acele vremuri în rândul deținuților.

EXCLUSIV Cel mai mare TERORIST al României scapă de DAUNE de 100.000 €. Cum a inventat Omar Hayssam, din pușcărie, o acuzație la DNA pentru Mircea Sandu

07:00

SPORT Dinamo încheie anul 2024 pe locul 2 în Superliga! Remiză albă în derby-ul de pe Arena Națională

06:27

„Regimul era efectiv unul de exterminare, iar aceste colonii reprezentau lagăre de exterminare prin muncă forțată. Ni se spunea clar de la bun început pentru ce eram duși acolo, că suntem dușmani ai neamului și că trebuie să muncim până dispărem pentru dezvoltarea acestuia în ideologia și spiritul comunist”, a declarat Stanca la instanță.

Bătrânul a mai povestit că „activitățile la care supuneau oamenii acești comandanți erau cu mult peste puterile umane”.

„Erau pedepsiți cu bătăi și izolări cei ce nu puteau munci. Răul ar trebui căutat la începutul comunismului. Mâncarea nu era suficientă. Orice pedeapsa i-ai da lui Ficior este pe deplin justificată. Personal nu mi-a dat o palmă, dar cu siguranță avea cunoștință și el și eșaloanele superioare de bătăile aplicate. (…) Am fost bătut pentru că nu reușeam să îmi fac norma. Noaptea la porta când ne întorceam ne opreau acolo… Nu știu cine făcea o listă și apoi ne băteau”, a mărturisit Stanca.

El a mai relatat întâmplări ce i-au fost povestite de colegii de suferință de la secția exterioară a coloniei de la Periprava, Grind.

„La Grind exista un grup de inapți. Nu puteau munci. Acestora li s-a aplicat un grad de înfometare până la exterminare. Mureau pentru că le cedau organismele slăbite. Apa era din Dunăre și mulți erau bolnavi de dizenterie, de boli intestinale”, a spus Stanca.

El a povestit și cazul unui fost profesor din Timișoara, Ilie Haiduc, izolat șapte zile în compartimentul ancorei și lanțului de pe un vas.

„Cunosc cazul unui profesor din Timișoara care nu a putut face norma și a fost oprit de un gardian ce i-a spus că va fi pedepsit, dar Ilie Haiduc i-a spus că nu poate și a întrebat cine a stabilit norma. Gardianul i-a spus că norma a fost stabilită de către comandant și deținutul i-a spus că dacă a stabilit-o comandantul să vină comandantul să vadă dacă norma poate fi făcută. I s-a făcut raport iar pentru asta s-a stabilit ca profesorul să stea în puțul bacului timp de șapte zile. Acolo erau ancora și lanțul, o încăpere metalică unde abia se putea respira. Se aplicau și vara astfel de pedepse și oamenii ieșeau de acolo aproape prăjiți”, a spus Stanca.

Ceilalți martori au relatat întâmplări asemănătoare și au povestit despre hrana aproape inexistentă ce li se dădea și volumul mare de muncă fizică. Martorii au povestit că dimineața primeau ceai fără zahăr și pâine, la prânz „ciorbă de murături” și „varză fără ulei, fără nimic, iar rar cu niște oase în ea”.

Avocatul lui Ficior a cerut în acest context instanței să emită o adresă către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) prin care să ceară instituției să comunice câte mese pe zi ia în prezent un deținut și în ce constau aceste mese pentru „a se vedea dacă la momentul actual hrana este chiar atât de îndestulătoare”.

Avocatul părților vătămate, dar și procurorul s-au opus acestei cereri iar instanța urmează să decidă daca transmite o astfel de adresă instituției până la termenul din 10 decembrie.

Torționarul Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus și coordonat un regim de detenție represiv, abuziv, inuman și discreționar împotriva deținuților politici.

Conform actului de sesizare a instanței, în perioada 1 august 1958 – 1 noiembrie 1963, în calitate de locțiitor și comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieșit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deținuți, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor.

O statistică a cauzelor de deces, așa cum reiese din actele existente, indică, spre exemplu, cauze precum enterocolita cronică sau acută, tuberculoza, pneumonia, afecțiuni ale aparatelor digestiv și excretor, afecțiuni cardiace.

„Din analiza datelor statistice, rezultă că în perioada august 1958 – septembrie 1963, la Colonia de muncă Periprava au fost înregistrate, potrivit documentelor oficiale, un număr de 103 decese (toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor), anul cu cele mai multe fiind 1960, când s-au înregistrat 53. Din cele 103 cazuri de decese, cel mai tânăr deținut decedat în anul 1960 avea 19 ani, iar cel mai în vârstă deținut decedat în anul 1961, avea 71 de ani”, au arătat procurorii.

Anchetatorii au mai stabilit că deținuții de la Periprava erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancțiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deținuții fiind în permanență înfometați și însetați, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și, nu în ultimul rând, condițiile de muncă inumane la care erau supuși aceștia.