Prima pagină » Știri » Mihnea Motoc, desemnat ministru al Apărării, a primit „undă verde” din partea comisiilor de specialitate

Mihnea Motoc, desemnat ministru al Apărării, a primit „undă verde” din partea comisiilor de specialitate

Mihnea Motoc, desemnat ministru al Apărării, a primit „undă verde
Mihnea Motoc, ministru desemnat al Apărării Naționale, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de apărare, ordine publică și siguranță ale celor două Camere ale Parlamentului, cu unanimitate de voturi.

Audierea sa a avut loc cu ușile închise. La finalul discuțiilor cu parlamentarii, Mihnea Motoc, până acum ambasador al României la Londra, a spus că s-a discutat foarte mult despre acordarea de sprijin financiar, respectiv alocarea a 2% din PIB pentru apărare.

„S-a discutat foarte mult de obiectivele de alocare bugetară, obiectivul ultim fiind acela de a trece la 2% alocare din PIB începând cu 2017, pentru următorii zece ani”, a declarat Mihnea Motoc.

Mihnea Motoc afirmat că este onorat de faptul că premierul desemnat Dacian Cioloș i-a încredințat potofoliul Apărării Naționale.

„Țin să transmit opiniei publice că principalul sentiment care mă încearcă este cel de extremă onoare pentru propunerea făcută de premierul desemnat, Dacian Cioloș, de a-mi încredința portofoliul Apărării Naționale, pentru că este instituția cu cea mai îndelungată tradiție și istorie, cu fapte de glorie și cota cea mai mare de încredere în rândul românilor. (…) Dincolo de o discuție foarte bună a rezultat un vot unanim care mă obligă și mă responsabilizează”, a declarat Mihnea Motoc, după audieri.

Mihnea Motoc a precizat că discuțiile s-au axat, în mod deosebit, pe contextul de securitate, unul care „ridică provocări și prezintă riscuri pentru România”.

„Vorbim de amenințările de pe flancul estic, dar și de amenințările de la sud, dintre care unele, cum ar fi presiunea migratorie generată de stările de conflict, instabilitatea din zonă, afectează securitatea europeană și implicit pe cea a României”, a spus ministrul propus pentru portofoliul de la Apărare, precizând că a vorbit despre continuitate și previzibilitate în orientarea și funcționarea Ministerului Apărării, în diversele componente ce concură la aceasta — componenta legislativă, de sprijin financiar adecvat.

Întrebat dacă marea provocare pentru flancul estic al NATO o reprezintă Răsăritul sau Sudul în momentul de față, Motoc a răspuns: „Ambele”.

„Pe flancul estic avem evoluțiile din estul Ucrainei care s-au adăugat anexării ilegale a Crimeei cu consecința unei stări de instabilitate, unei modificări a tabloului de forțe în regiunea mai amplă a Mării Negre. Pe flancul sudic, cum declaram la început, sunt toate fenomenele apărute pe fundalul stării extinse de instabilitate și de conflict din Orientul Mijlociu și din Africa de Nord, care sunt de relevanță și de preocupare, inclusiv pentru România, chiar dacă nu suntem în proximitate geografică în raport cu această regiune”, a spus Motoc, adăugând că în acest sens se gândește „numai” la recentul summit de la București al aliaților est-europeni care nu au discutat numai despre situația de la Est, ci a luat în discuție și riscurile pe „filieră sudică”.

Mihnea Motoc și-a exprimat speranța că „dincolo de acest sprijin de la nivelul comisiilor”, împreună cu echipa sa, va demonstra „prin dialog susținut” că merită să beneficieze de acest sprijin și în continuare.

„Am asigurat pe distinșii membri ai comisiilor reunite că mă voi călăuzi după cea mai mare transparență pe care o poate permite exigența din jurul instituției militare, i-am asigurat că mă voi orienta după așteptările legate de garantarea integrității, corectitudinii și legalității în toate măsurile întreprinse la nivelul ministerului Apărării Naționale. (…) Vom demonsta ca ansamblu al echipei alcătuite de premierul desemnat Dacian Cioloș, vom demonstra prin dialog deschis, prin dialog susținut cu comisiile de resort că merităm să benificiem de acest sprijin și în continuare”, a declarat ministrul propus la ministerul Apărării Naționale.

Autor

Citește și