Criză de ipocrizie în Parlament

Reacția virulentă a unor parlamentari (nu puțini și nu necunoscuți) la votul de investitură al guvernului Cioloș, care a fost instalat în funcție cu 389 de voturi „pentru” și 115 „împotrivă” demonstrează fie ipocrizie, fie o aroganță fără margini, fie lipsa oricărei perspective politice.

Distrugerea democrației, minimalizarea importanței Parlamentului și alte sloganuri fără acoperire folosite, printre alții, chiar de către un fost premier care s-a și clasat pe locul trei la alegerile prezidențiale de anul trecut, nu au nicio logică în actualul context. La fel cum nu au nicio logică hainele de doliu purtate de o fostă grevistă a foamei.

În primul rând guvernul Cioloș este legitim, iar această legitimitate a fost dată de Parlament.

În doilea rând parlamentarii nu erau obligați de absolut nimeni să îl susțină, chiar dacă această propunere de cabinet reprezintă, într-o oarecare măsură, răspunsul dat de mediul politic (demisia premierului Ponta, evitarea anticipatelor) protestelor celor câteva zeci de mii de persoane care au ieșit în stradă pentru a cere schimbarea mediului politic. Dacă nu ar fi dorit un guvern tehnocrat, pe cât de tehnocrată se presupune a fi echipa premierului Cioloș, Parlamentul ar fi trebuit să nu îi dea votul de încredere. Poate ar fi trebuit să demisioneze în masă, forțând astfel „strada” să fie în situația de a-și alege noii lideri dintre cei vechi. Poate ar fi trebuit să îl forțeze pe Iohannis să desemneze un alt premier și să își asume apoi și să răspundă celor, probabil, alte zeci de mii de persoane care ar fi ieșit în stradă în urma acestei decizii.

În al treilea rând, normal ar fi fost să le mulțumească, toți, lui Iohannis, lui Cioloș și celor care au renunțat la joburi mult mai bine plătite că s-a ajuns la această variantă care îi scapă de presiunea străzii.

Evident că parlamentarii reprezintă poporul, fiind „blindați” de milioanele de voturi primite. Asta nu înseamnă însă că sunt buni, ci că sunt votați. Este însă la fel de evident că, în acest moment, noul guvern reprezintă, având votul de încredere al Parlamentului, tot voința poporului.

Toți parlamentarii nemulțumiți că de ani de zile partea legislativă este acoperită masiv de Guvern, prin ordonanțe de urgență, toți cei care sunt de acord cu ordonanțe neconstituționale (legea privind migrarea politică a primarilor în toiul alegerilor prezidențiale de anul trecut) și toți cei care se plâng că sunt nevoiți, ca orice om „de rând” să fie cercetați de procurori când există suspiciuni care devin dosare, toți cei nemulțumiți că nu își pot angaja fii, fiicele, soțiile și celelalte rude la cabinetele lor din teritoriu își pot da, oricând, demisia.

Dacă ei simt, alături de alte milioane de români, că Parlamentul nu este „templul democrației”, că nu sunt reprezentativi, că nu pot ajuta poporul cu demnitatea de parlamentari, pot oricând să demisioneze. Dacă le este jenă că sunt colegi, de scaun, de partid sau de pahar cu foști parlamentari actuali scriitori de literatură de „pârnaie”, atunci să plece acasă. Să renunțe la beneficiile materiale de peste 1.500 de euro pe lună, la banii de chirie pe care îi primesc deși au unde sta, la șoferii care îi așteaptă cuminți când stau patru ore la restaurant.

Democrație cu forța nu se poate, mai ales pentru parlamentari. Aleșii care sunt nemulțumiți de felul în care se face politică în Parlament, de salariile mult peste măsura demnității lor generale, de pensiile grase care îi așteaptă și de faptul că sunt în vizorul DNA, sunt liberi să își dea demisia sau, măcar, să nu mai candideze. Dacă le este greață de forma pe care o are democrația din România de 25 de ani, atunci ar trebui să se uite în oglindă și apoi să își dea demisia.

Câți parlamentari au ieșit în față în urma protestelor din Capitală și și-au cerut iertare că România este așa astăzi cu vina lor majoritară?