Prima pagină » Tragedia Din Clubul Colectiv » Medicii care au lucrat în plus după tragedia din Colectiv vor fi recompensați

Medicii care au lucrat în plus după tragedia din Colectiv vor fi recompensați

Medicii care au lucrat în plus după tragedia din Colectiv vor fi recompensați
Premierul Dacian Cioloș a anunțat, sâmbătă, că Ministerul Sănătății va elabora un act normativ care va permite plata orelor suplimentare pentru personalul medical care a acordat îngrijiri victimelor de la clubul Colectiv.

„Ministerul Sănătății urmează să vină cu un act normativ pentru a putea plăti orele suplimentare medicilor care în acea perioadă foarte intensă nu au mai calculat timpul pe care l-au petrecut în spitale și mi se pare normal să-i recompensăm așa cum se cuvine și cum prevede legea”, a spus Cioloș, la finalul unei ședințe informale cu membrii Guvernului.

Totodată, el a spus că printr-un alt act normativ se va asigura baza legală care va permite acoperirea cheltuielilor de deplasare la spitale din UE sau din afara UE a victimelor și aparținătorilor acestora care solicită un astfel de ajutor financiar.

Dacian Cioloș i-a mai cerut ministrului de resort să monitorizeze situația pacienților care au suferit în urma accidentului de la clubul Colectiv și să-l informeze periodic.

„Am cerut ministrului Sănătății să continue să urmărească foarte atent situația persoanelor care au suferit arsuri și anumite consecințe de sănătate în urma accidentului de la Colectiv și să am o informare periodică atât în privința evoluției situației celor care sunt internați în țară, cât și a celor internați în străinătate”, a spus Cioloș.