Un purtător de cuvânt al sistemului judiciar, Gholam Hossein Mohseni Ejei, nu a divulgat, duminică, într-o conferință de presă, detalii despre sentință, potrivit agenției iraniene oficiale de știri Irna.
Verdictul nu a fost încă prezentat, în mod oficial, acuzatului și avocatului său.
Jurnalistul american de origine iraniană este acuzat de spionaj în favoarea Statelor Unite și propagandă antiiraniană. Rezian ar fi transmis informații Casei Albe prin intermediul unui jurnalist american.
Jason Rezaian, în vârstă de 39 de ani, neagă acuzațiile și afirmă că doar și-a făcut meseria de jurnalist.
„Suntem la curent cu ceea ce scrie presa iraniană, dar nu avem informații suplimentare în acest moment. Fiecare zi petrecută în închisoare de Jason este o nedreptate. Nu a făcut nimic rău”, a declarat Douglas Jehl, șeful serviciului de știri internaționale al Washington Post.
„Nici după 487 de zile de când îl ține pe Jason în închisoare, Iranul nu a produs nicio probă a vreunei infracțiuni. Procesul și condamnarea lui sunt o rușine, iar el ar trebui să fie eliberat imediat”, afirmă Jehl, citat într-un comunicat.
„Jason – arestat fără motiv, ținut luni de zile la izolare, fără acces la un avocat, supus unor rele tratamente fizice și abuzuri psihologice – este o victimă. Singurul lucru clar în legătură cu acest caz este nevinovăția lui Jason”, declara luna trecută Martin Baron, directorul editorial al Washington Post.
Guvernul Statelor Unite a respins acuzațiile ca absurde și a îndemnat la eliberarea imediată a lui Rezaian.