Nava Lysblink Seaways se deplasa de la Belfast la Skogn (Norvegia) cu un transport de hârtie, dar a rămas blocată pe coasta de vest a Scoției, lângă regiunea Kilchoan din peninsula Ardnamurchan.
Căpitanul de serviciu, un rus în vârstă de 36 de ani, băuse o jumătate de litru de rom în cabina sa, scrie The Independent.
Bărbatul a accelerat la viteză maximă și s-a blocat cu nava uriașă în țărmul scoțian, unde a stat timp de două zile, în condiții atmosferice neprielnice.
Nava a fost atât de avariată, încât transportatorul a dus-o la casat. Dincolo de acest aspect, marinarul iresponsabil a poluat apa cu 25 de tone de carburant, scurs din rezervoarele navei, informează MAIB (Marine Accident Investigation Branch).
În ciuda politicii companiei DFDS de a nu tolera consumul de alcool în rândul angajaților, căpitanul a consumat de 8 ori mai mult alcool decât limita legală.
„Ceea ce s-a întâmplat cu nava este complet iresponsabil! Nu tolerăm deloc consumul de alcool”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei DFDS.