Un schimb de focuri între agenți ai poliției de frontieră și un individ înarmat a izbucnit luni dimineață în zona Saint-Jean-du-Var din orașul Toulon, situat în sudul Franței.
Polițiștii au descins la locuința unui bărbat căutat pentru infracțiuni vamale. Individul căutat a deschis focul din locuință cu o armă semiautomată M16. De asemenea, individul avea pe el o vestă antiglonț.
Un agent al poliției de frontieră a fost împușcat mortal în schimbul de focuri, iar altul a fost rănit, a declarat procurorul de Toulon, Xavier Tarabeux.
Suspectul a fost reținut de forțele de ordine. Este vorba de un bărbat de 33 de ani acuzat de trafic de droguri.
Anchetatorii au dat asigurări că, în acest moment, nu există niciun element care să arate vreo legătură între acest suspect și un complot terorist.
Autorul atacului de luni era cunoscut de forțele de ordine, fiind condamnat în trecut pentru trafic de droguri. Însă, conform unor surse citate de presa franceză, individul este suspectat de trafic de arme de foc. Franța a luat măsuri speciale de securitate după atacurile teroriste comise la Paris pe 13-14 noiembrie, când militanți islamiști au omorât 130 de persoane.