El „a fost deferit (…) în vederea prezentării sale, în cursul zilei (de marți), în fața unui judecător de instrucție (în domeniul) antiterorist, după deschiderea unei proceduri judiciare de către Secția Antiteroristă a Parchetului” din Paris, a precizat această sursă.
După luarea cu asalt a acestui apartament, miercuri dimineața, de către forțe speciale RAID din cadrul poliției, opt persoane au fost plasate în arest preventiv.
Însă Jawad Bendaoud era singurul care mai era audiat de către anchetatori, în contextul în care aceștia se confruntă cu numeroase necunoscute.
Cea de a treia persoană ucisă în asaltul forțelor de ordine la Saint-Denis – alături de Abaaoud și de presupasa vară a acestuia Hasna Ait Boulahcen – nu a fost identificată încă. Nici al treilea bărbat din automobilul marca Seat al „comandoului teraselor” nu a fost identificat.
Ar putea să fie vorba despre una și aceeași persoană, potrivit unei surse apropiate dosarului.
În contextul în care anchetatorii încearcă să reconstituie ceea ce a făcut Abelhamid Abaaoud, văzut în metrou vineri seara și luat marțea trecută dintr-un antrepozit de la Aubervilliers (Seine-Saint-Denis) de către Hasna Ait Boulahcen, o sursă judiciară a declarat pentru Reuters că un bărbat neidentificat a fost văzut împreună cu acesta în metrou, vineri seara.
„Analize sunt în curs pentru a se afla dacă este vorba despre bărbatul care s-a detonat în apartamentul din Saint-Denis miercuri dimineața”, a declarat un oficial de rang înalt pentru Le Parisien, care a dezvăluit informația.
„Dacă nu este el, avem, așadar, un al doilea terorist, împreună cu Salah Abdeslam, în libertate”, a subliniat acest oficial.
Salah Abdeslam, în vârstă de 26 de ani, este căutat în continuare – și anume în Belgia, unde a fost adus de către doi presupuși complici în noaptea de vineri spre sâmbătă.
El este suspectat că a condus automobilul marca Renault Clio găsit marțea trecută în arondismentul al XVIII-lea, iar anchetatorii se întreabă care ar fi putut să fie rolul acestuia într-un eventual atentat eșuat în acest arondisment parizian.
Telefonul mobil al lui Abdeslam a fost „depitat” de o antenă telefonică în acest arondisment vineri, după atacuri, iar ulterior a fost localizat la Châtillon, în apropiere de Montrouge (Hauts-de-Seine), unde luni a fost găsită, într-o pubelă de gunoi, ceea ce pare să fie o centură de explozivi.