Ministrul Transporturilor: Traficul la suprafață în Drumul Taberei, afectat de lucrări la metrou, va fi reluat în decembrie

Ministrul Transporturilor: Traficul la suprafață în Drumul Taberei, afectat de lucrări la metrou, va fi reluat în decembrie
Publicat: 24/11/2015, 17:29

„La metroul din Drumul Taberei partea bună este că se pot continua lucrările și se lucrează în subteran fără să mai încurcăm foarte mult traficul la suprafață. Traficul la suprafață va fi reluat la sfârșitul anului și asta este vestea bună. În sfârșit, acel cartier în care și eu circul destul de des va fi deblocat”, a afirmat Costescu.

Ministrul Transporturilor a vizitat marți șantierul magistralei de metrou 4 Parc Bazilescu – Depoul Străulești. Lucrările au ca obiect extinderea magistralei în zona de nord a Bucureștiului cu două stații -Laminorului și Străulești, cu tunelele de legătură aferente, un terminal intermodal, un park&ride și un depou, având o lungime totală de 2,1 km.

„Pe partea tehnică, am comparat și cu lucrări văzute în alte țări, în Istanbul, am comparat și cu lucrările pe care mi le amintesc încă de la metroul din România și există un progres, se vede la calitatea lucrărilor, la finisaje, la modul de organizare pe șantier. La partea de structură suntem undeva la 85-90%, s-ar putea chiar mai sus. Au fost prevăzute fondurile necesare pentru derularea lucrărilor de la Magistrala 4, care să ajungă până la sfârșitul anului, după care se vor găsi soluții pentru continuarea acestora. Ca termen de implementare a lucrărilor avem întârzieri, dar la începutul anului 2017 lucrările vor fi finalizate. Vreau să vă mai spun că nu evaluez o companie după un singur obiectiv. Vom face o analiză completă a activității tuturor companiilor din subordinea MT și unde descoperim disfuncționaltăți manageriale, vom lua imediat măsuri”, a spus Costescu.

Întrebat când a circulat ultima dată cu metroul, oficialul a spus că acum o săptămână în București și în urmă cu două săptămâni în Praga, dar și în Budapesta.

La rândul său, directorul general al Metrorex, Cătălin Homor, prezent la eveniment, a afirmat că pe cele două porțiuni din cele două magistrale se va circula de la sfârșitul anului viitor. Acesta dă totodată asigurări că prețul cartelelor de metrou nu va suferi majorări în 2016.

„Lucrările în Drumul Taberei evoluează într-un ritm acceptabil, întotdeauna se poate și mai bine. Programul pe care noi l-am stabilit este ca la sfârșitul anului viitor noi să putem pune în funcțiune acea secțiune de magistrală. La Magistrala 5 întârzierile sunt de un an și jumătate, un an și șapte luni. Îmi cer scuze față de disconfortul creat. Nu putem inventa o tehnologie prin care să nu perturbăm zona. Important este că la finele anului viitor se va circula pe M5”, a precizat directorul general al Metrorex.

În ceea ce privește licitația pentru cele 51 de trenuri, Homor spune că „nu s-a schimbat nimic”, licitația fiind suspendată. „Așteptăm noi elemente care să ducă această licitație într-o direcție sau alta”, a mai spus Homor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar