Luni, inginerii și cercetătorii de la Blue Origin au reușit să plaseze la sol o rachetă suborbitală, într-o aterizare controlată, exact în locul din care racheta decolase mai devreme. Jeff Bezos a spus, marți, că Blue Origin va efectua în următorii doi ani și alte teste, înainte de a oferi clienților săi posibilitatea de a efectua călătorii în spațiu.
„Acest zbor de testare a eliminat multe riscuri și a validat multe dintre elementele de design”, a declarat Jeff Bezos, fondator al site-ului de comerț online Amazon.com și proprietar al cotidianului Washington Post.
Posibilitatea de a reutiliza o rachetă pentru zboruri spațiale viitoare reprezintă un element extrem de important, care va revoluționa industria spațială, deoarece reduce costurile de fabricație ale vehiculelor spațiale.
„Atunci când scazi costul accesului la spațiu într-o manieră foarte semnificativă, atunci vei schimba piețele, vei schimba ceea ce este posibil”, a adăugat magnatul american.
Aproximativ alți doi ani de teste riguroase au fost planificate de compania Blue Origin, înainte ca rachetele sale spațiale din gama New Shepard să transporte călători pe orbită, a precizat Jeff Bezos. Acele vehicule au fost concepute pentru a transporta șase pasageri la altitudinea de peste 100 de kilometri, la limita dintre atmosferă și spațiu. „Vom intra în era zborurilor spațiale comerciale atunci când vom fi pregătiți. După părerea mea, dacă te gândești că trebuie să mai faci un test, atunci faci acel test”, a adăugat magnatul american.
Capsula New Shepard a fost denumită astfel în onoarea lui Alan Shepard, primul american care a ajuns la limita spațiului, în timpul unui zbor suborbital similar, în 1961, potrivit site-ului publicației The New York Times.
Racheta New Shepard a decolat de pe rampa sa de lansare din Van Horn, în statul Texas, luni, la ora 18.21 GMT, a ajuns la altitudinea suborbitală de 100,5 kilometri și a reușit să revină la punctul de lansare, după opt minute, în urma unei aterizări controlate.
Potrivit The New York Times, racheta a aterizat cu o viteză de 7 kilometri pe oră – o viteză mai mare decât mersul pe jos al unei persoane, dar suficient de mică pentru a preveni producerea unor avarii. Capsula New Shepard a aterizat la o distanță mai mică de 152 de centimetri de locul din care decolase.
În zborurile suborbitale, vehiculele spațiale nu zboară suficient de repede pentru a atinge viteza necesară pentru a contracara forța de gravitație a Terrei, iar din acest motiv ele reintră în atmosferă ca o rachetă balistică.
O altă rachetă New Shepard a eșuat în încercarea sa de a realiza o aterizare lentă la punct fix, în aprilie, din cauza unei defecțiuni apărute la sistemul hidraulic. După acel semieșec, inginerii de la Blue Origin au realizat un nou design al sistemului hidraulic, care include de acum înainte o pompă de rezervă.
Compania rivală SpaceX, deținută de miliardarul Elon Musk, folosește o abordare similară și încearcă în testele sale să recupereze etajul superior al rachetelor din gama Falcon 9, în urma plasării lente a rachetelor pe o barjă din Oceanul Atlantic. Deși au ajuns foarte aproape de a atinge acest obiect, testele companiei SpaceX nu au avut deocamdată succes.
Blue Origin ar putea să concureze în viitorul apropiat și în industria lansărilor de sateliți comerciali și militari. Blue Origin dezvoltă în prezent un motor de rachetă în parteneriat cu United Launch Alliance (ULA), un joint-venture între Lockheed Martin Corp și Boeing, pentru a înlocui modelul rusesc de motor RD-180 utilizat de rachetele Atlas 5 produse de ULA.
În 2014, Congresul american a interzis folosirea motoarelor rusești RD-180 în misiunile spațiale americane, în cadrul unor sancțiuni inițiate contra Federației Ruse după anexarea Peninsulei Crimeea.