Gruparea teroristă ISIS revendică atacul de la un hotel din Egipt, soldat cu patru morți

Gruparea teroristă ISIS revendică atacul de la un hotel din Egipt, soldat cu patru morți
Publicat: 25/11/2015, 14:56

Cei trei atacatori au murit în atentatul de marți, precum și un judecător, doi polițiști și un civil, potrivit forțelor armate egiptene.

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat marți seară atacul de la hotelul din orașul Al-Arish (situat în nordul Peninsulei Sinai) printr-un mesaj postat pe Twitter.

Unul dintre atacatori a murit în confruntările cu poliția egipteană, în timp ce încerca să detoneze o mașină-capcană la intrarea în hotelul Swiss Inn în care erau cazați membrii unei comisii judiciare ce supravegheau alegerile parlamentare, potrivit unui purtător de cuvânt al forțelor militare egiptene.

Cel de-al doilea atacator kamikaze a intrat în hotel și s-a detonat în zona de restaurant, iar un al treilea a intrat într-o cameră de hotel și „a deschis focul arbitrar”, se arată în comunicatul forțelor egiptene.

În Egipt, a fost organizată, luni, cea de-a doua serie de alegeri parlamentare.

Forțele egiptene duc o luptă contra militanților SI în nordul Peninsulei Sinai pentru câțiva ani.

Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat și doborârea unui avion rus în luna octombrie în Peninsula Sinai, atac în care au murit toate cele 224 de persoane de la bordul aeronavei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină