Ministerul Sănătății a scos la iveală PROCENTELE care laudă sistemul medical din România, după tragedia de la Colectiv: 25,64% versus 21,29%

Ministerul Sănătății a scos la iveală PROCENTELE care laudă sistemul medical din România, după tragedia de la Colectiv: 25,64% versus  21,29%
Publicat: 25/11/2015, 21:37
Actualizat: 28/11/2015, 13:45

Astfel, mortalitatea în rândul răniților din Colectiv care au fost spitalizați este în medie de 22,44 la sută, a arătat Săndesc.

Secretarul de stat a precizat, de asemenea, că într-un studiu publicat într-o revistă de specialitate, în anul 2010, se arată că mortalitatea la pacienții arși cu leziuni pulmonare variază între 41,5% și 83,1%.

Din numărul total de 147 răniți internați, 99 prezentau leziuni pulmonare, a mai spus Săndesc, precizând că 66 dintre cei din urmă au făcut o complicație care se numește „plămân de șoc”.

În urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, au murit la fața locului 26 de persoane, iar o altă victimă în drum spre spital. Un număr de 172 de răniți au ajuns la spital, 147 fiind internați. Dintre aceștia, 33 au decedat, între care 23 la București și 10 dintre cei 39 transferați în spitalele din străinătate.

Miercuri, se află în îngrijire medicală în spitale din țară și străinătate 67 de răniți. În spitalele din București sunt internați 38 de răniți, dintre care șase sunt în stare critică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?