Afinată, păstrăvi, preparate din carne și calendare, șpagă pentru un director din MADR

Afinată, păstrăvi, preparate din carne și calendare, șpagă pentru un  director din MADR
Publicat: 27/11/2015, 18:07

Potrivit DNA Suceava, în cazul primarului din Pojorâta sunt cercetați Gelu Roșu, directorul Direcției Leader din MADR și omul de afaceri bucureștean Cristian Dumitru Bălan, cărora li s-au adus la cunoștință, vineri, calitatea de suspect și faptele pentru care sunt cercetați, transmite corespondentul MEDIAFx.

Astfel, omul de afaceri bucureștean este cercetat pentru complicitate la cumpărare de influență, fiind acuzat că, în perioada august – decembrie 2014, l-a sprijinit pe primarul comunei Pojorâta, Bogdan Ioan Codreanu, în demersurile sale în scopul cumpărării influenței de la funcționarul Gelu Roșu pentru obținerea anulării deciziei de suspendare a activității GAL Bucovina de Munte.

Astfel, Bălan a făcut legătura între Gelu Roșu și primarul din Pojorâta, iar în 17 decembrie 2014, conform unei înțelegeri anterioare, primarul din Pojorâta, în complicitate cu directorul GAL Bucovina de Munte, Oana Mihaela Lehaci, i-a furnizat lui Roșu, prin intermediul omului de afaceri bucureștean, la domiciliul din București al directorului din MADR, mai multe pachete conținând aproximativ 70 de cobze din păstrăvi (păstrăv afumat și păstrat în crengi de brad), în valoare de 25-30 lei/bucata, o ladă cu sticle cu afinată, preparate din carne de porc în valoare de aproximativ 300 lei, precum și calendare. Acestea au fost transportate cu sprijinul lui Alexandru Grigorovici, șofer al primăriei Pojorâta, și persoană de încrede a primarului.

Procurorii DNA Suceava arată că, în contextul suspendării activității GAL Bucovina de Munte, din 29 august 2014, managerul acestui GAL, Oana Mihaela Lehaci, și primarul din Pojorâta, Bogdan Codreanu, au făcut mai multe demersuri în perioada august 2014 – ianuarie 2015 pentru a-l determina pe Gelu Roșu, director/șef servicii al Direcției Leader Investiții Agricole și Nonagricole din cadrul Direcției Generale de Dezvoltare Rurală – Autoritatea de Management (AM) PNDR aparținând MADR, cu atribuții de serviciu privind gestionarea și supravegherea activităților derulate de GAL – urile din țară, să intervină, la rândul său la AFIR București, iar în schimbul unor foloase materiale să-i determine să anuleze decizia de suspendare a activității GAL Bucovina de Munte, pentru a accepta la decontare cereri intermediare de plată restante sau nedepuse în cadrul proiectului de funcționare a GAL.

În același dosar Gelu Roșu este cercetat pentru trafic de influență, fiind acuzat că și-a oferit sprijinul pentru promovarea și depunerea la CRFIR Iași a proiectului Cooperarea între GAL-uri de la tradiție la inovare inițiat de GAL Bucovina de Munte în cooperare cu GAL Ștefan cel Mare din Iași, iar în schimbul sprijinului acordat a primit de la primarul din Pojorâta, în data de 8 aprilie 2015 foloase materiale constând în: produse tradiționale, cașcaval afumat și cobze de păstrăvi.

Directorul din MADR mai este cercetat pentru trafic de influență pentru că în perioada august – decembrie 2014 i-a promis primarului din Pojorâta, care este și președinte al GAL Bucovina de Munte că intervine pe lângă funcționari cu atribuții de decizie din AFIR București și DLAF în scopul anulării deciziei de suspendare a funcționării GAL Bucovina de Munte, primind în schimb 70 de cobze din păstrăvi, o ladă cu sticle cu afinată, preparate din carne de porc în valoare de aproximativ 300 lei, calendare precum și asigurarea cazării în comuna Pojorâta, cu prilejul Revelionului din anul 2014.

Primarul comunei sucevene Pojorâta, Bogdan Ioan Codreanu și managerul Grupului de Acțiune Locală Bucovina de Munte, Mihaela Oana Lehaci, sunt cercetați de DNA Suceava pentru cumpărare de influență după ce au oferit mită unor funcționari publici din MADR și CRFIR Iași.

Potrivit DNA Suceava, procurorii anticorupție le-au adus, joi, la cunoștință celor doi suspecți calitatea de suspect, faptele pentru care sunt cercetați cu încadrările juridice aferente, precum și drepturile și obligațiile procesuale.

Astfel, managerul GAL Bucovina de Munte, Mihaela Oana Lehaci, este cercetată pentru complicitate la cumpărare de influență, dare de, fals în înscrisuri sub semnătură privată în timp ce primarul comunei Pojorâta, Bogdan Ioan Codreanu, este cercetat pentru două infracțiuni de cumpărare de influență și două infracțiuni de dare de mită.

Cercetările DNA Suceava au evidențiat că, în perioada 2014 – 2015, cei doi suspecți au dat unor funcționari publici din cadrul MADR și CRFIR Iași foloase materiale în schimbul oferirii sprijinului pentru promovarea și depunerea unor proiecte cu finanțare din bugetul UE, în numele GAL Bucovina de Munte, precum și pentru acceptarea la plată a unor cereri, deși nu erau îndeplinite cerințele PNDR.

Zece percheziții au avut loc, miercuri dimineață, într-un caz de corupție privind posibile fraude cu fonduri europene, trei dintre acestea vizând sediul LEADER din cadrul Ministerului Agriculturii, Centrul Regional de Finanțare a Investițiilor Rurale din Iași și Primăria localității sucevene Pojorâta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină