Este vorba de 1,54 milioane de mașini marca Volkswagen, de 531.813 vehicule marca Audi, de 286.970 de Skode și 104.197 Seaturi.
În urmă cu două luni, grupul auto Volkswagen a transmis că 8,5 milioane de vehicule dotate cu softul ilegal pentru emisii vor trebui reparate în Europa.
Volkswagen a anunțat la sfârșitul lunii septembrie că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit dupa ce Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii. Constructorul auto german ar fi instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen și Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, adică în situațiile generale de funcționare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susține Agenția americană pentru Protecția Mediului. Potrivit anchetei inițiale a autorităților americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle și Golf, precum și modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 și modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor. În Europa, probleme similare au fost semnalate și la alte mărci ale grupului VW.
La rândul său, Autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a anunțat că va verifica emisiile a 50 de modele de mașini cu propulsie diesel, inclusiv motoare Dacia, în cadrul anchetei declanșate după dezvăluirile despre softul folosit de grupul auto Volkswagen. Autoritatea germană pentru Transport Rutier (KBA) va efectua teste de emisii în cazul a 50 de modele de mașini, de la 23 de producători auto, existând suspiciuni că nivelul declarat al noxelor este depășit. „Verificările au fost declanșate după ce grupul auto Volkswagen a recunoscut manipularea testelor de emisii, dar și după ce părți terțe au indicat emisii poluante anormale”, precizează KBA. Potrivit Autorității germane pentru Transport Rutier, vor fi verificate modele diesel Dacia, Audi (A3, A6), BMW (seria 3, seria 5, Mini), Ford (Focus și C-Max), Opel (Astra, Insignia, Zafira), Mercedes (C-Klasse, CLS, Sprinter, V-Klasse), Porsche (Macan), Smart (ForTwo), Volkswagen (Golf, Beetle, Passat, Touran, Polo, Golf SportsVan, Touareg, Crafter, Amarok), Alfa Romeo (Giulietta), Chevrolet (Cruze), Fiat (Panda, Ducato), Hyundai (iX35, i20), Honda (HR-V), Jeep (Cherokee), Land Rover (Evoque), Mazda (Mazda 6), Mitsubishi (ASX), Nissan (Navara), Peugeot (308), Renault (Kadjar), Toyota (Auris) și Volvo (V60).