Jeremy Clarkson îți explică cum funcționează dronele cu care Amazon vrea să livreze produse către clienții săi

Publicat: 30/11/2015, 17:40

În acest clip video, Jeremy Clarkson explică, prin intermediul unei povești desprinse din viața cotidiană a unei familii, modul în care funcționează o dronă din viitorul sistem de livrare a produselor Amazon Prime Air.

În clipul video este prezentată și o dronă care livrează un pachet de la un sediu al distribuitorului online Amazon la casa unor părinți care au comandat pantofi sport pentru fiica lor, după ce câinele familiei a ros perechea de încălțăminte pe care aceasta urma să o poarte la un meci de fotbal din acea zi.

Jeremy Clarkson prezintă câteva dintre carateristicile tehnice ale acestor drone și avantajele pe care un client al grupului Amazon le poate avea apelând la acest sistem de transport.

De exemplu, o astfel de dronă se poate înălța la peste 120 de metri deasupra pământului, poate parcurge aproximativ 24 de kilometri și poate evita obstacolele pe care le întâlnește atât în timpul zborului, cât și la aterizare. De asemenea, drona poate livra cele mai multe dintre lucrurile comandate de un client al Amazon în mai puțin de 30 de minute, potrivit CNN.

Amazon nu a anunțat încă data la care va începe să livreze comenzile către clienții săi prin intermediul dronelor.

Planurile Amazon de a dezvolta drone care să poată livra colete într-o jumătate de oră de la primirea unei comenzi de la clienți au fost prezentate, în decembrie 2013, de Jeff Bezos, fondatorul și directorul executiv al Amazon.com Inc. „Știu că acest lucru pare să țină de science fiction. Dar nu este așa”, a spus atunci Jeff Bezos.

Pe de altă parte, Jeremy Clarkson, fostul star al show-ului „Top Gear”, care și-a încetat în acest an colaborarea cu British Broadcasting Corporation (BBC), după o dispută violentă cu producătorul Oisin Tymon, urmează să realizeze un nou show pentru grupul Amazon.

În luna iulie, Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May, foștii prezentatori ai emisiunii „Top Gear”, au făcut public faptul că pregătesc un nou show automobilistic, care va fi difuzat, începând din 2016, pe platforma online Amazon Prime, deținută de grupul Amazon. Bugetul noului show pregătit pentru Amazon de fosta echipă a „Top Gear” este de aproximativ 230 de milioane de euro, pentru 36 de episoade.

Lansat ca o simplă librărie online, retailerul Amazon și-a dezvoltat foarte mult activitatea în ultimii ani, lărgindu-și gama de produse pe care le vinde și dezvoltându-se în sectoare diferite. Amazon a devenit astfel un actor important în sectorul informaticii dematerializate (cloud) și închiriază pentru multe alte servicii centrele de date ale diviziei sale AWS.

Pe de altă parte, Jeff Bezos, fondatorul și directorul executiv al Amazon, a anunțat, în august 2013, că va cumpăra în nume personal, pentru o sumă de 250 de milioane de dolari, cotidianul The Washington Post.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor