Ceea ce n-am putut spune

Una dintre teme e chiar tentativa de atentat-test de la Târgu Secuiesc. Zic „tentativă”, pentru că, har Domnului, nu s-a produs. Zic „atentat-test”, pentru că, așa cum reiese din declarațiile anchetatorilor, inculpatul pusese la cale acțiunea din 1 Decembrie, ca să… testeze procedeul și să… acumuleze experiență.

Știm că în Harghita și Covasna există organizații paramilitare, naționalist-șovine, înregistrate în Ungaria, camuflate în organizații sportive, că există în munți tabere de antrenament, că au prin definiție un potențial terorist, chiar dacă le pui în mâini steluțe de brad, și că toate acestea sunt monitorizate de o divizie specială a SRI, poate și de alte instituții ale statului, cărora le revine misiunea spinoasă de a le anihila. Știm, de asemenea, că există un oenge – UDMR – camuflat în partid politic, care dă apă la moara tuturor smintiților, prin declarațiile iredentiste ale liderilor aflați mereu în goană după voturi.

Teroristul cu artificii de la Târgu Secuiesc și pocnitorile din comunicatul DIICOT au explodat într-o jerbă de nedumeriri.

În editorialul de ieri – serios, meticulos, sistematic, cum îi e felul – Andrei Luca Popescu și-a îndepinit misiunea: a pus întrebări. N-ar fi fost mai nimic de adăugat până la noi informații, dacă textul lui Andrei Luca Popescu (care a avut bunul gust să n-o ia de la Trianon) n-ar fi stârnit un val de indignațiune. Las la o parte pe cei care reacționează la ordin. Las la o parte pe cei care înghit ca pelicanii tot ce li se servește. Mă îngrijorează doar cei despre care îmi imaginam că, măcar în timpul liber, au curajul să existe (adică să cugete).

Mărturisesc (cel puțin) o lectură comună cu domnul general Florian Coldea, prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații: Jean-Louis Bruguière, convorbiri cu Jean-Marie Pontaut, „Ceea ce n-am putut spune. 30 de ani de luptă împotriva terorismului”, tradusă în limba română la Editura Rao, în 2012. (Cartea are o prefață excelentă semnată Florian Coldea).

Am învățat din experiența lui Bruguière, printre multe altele, că – odată dejucat un atentat (statistic, numărul atentatelor prevenite e, din fericire, totdeauna mai mare) – se iau pe tăcute măsurile procedurale. În ruptului capului nu se anunță cu tam-tam. Nu la zi mare.