Prima pagină » IT&C » Youtube negociază cu Hollywood-ul pentru difuzarea de filme și seriale

Youtube negociază cu Hollywood-ul pentru difuzarea de filme și seriale

Youtube negociază cu Hollywood-ul pentru difuzarea de filme și seriale
YouTube, site-ul de partajare de fișiere video deținut de Google, este în discuții cu marile studiouri de la Hollywood și cu societăți de producție pentru a obține drepturile de difuzare, contra cost, a unor show-uri și filme noi, care ar putea fi transmise online chiar și în regim de exclusivitate.

Compania Alphabet Inc, care deține atât site-ul YouTube, cât și motorul de căutare Google, este interesată să difuzeze show-uri și filme pe noul său serviciu pe bază de abonament YouTube Red, pentru a avea un avantaj în competiția sa cu Netflix Inc și Amazon.com, conform Reuters, care citează Wall Street Journal.

Serviciul YouTube Red, care a fost lansat în luna octombrie, este disponibil pentru început doar în SUA și le impune utilizatorilor săi o taxă de 9,99 de dolari pe lună.

Conform Wall Street Journal, care citează surse, directori ai companiei Alphabet Inc. s-au întâlnit în ultimele luni cu reprezentanți ai studiourilor de la Hollywood și ai unor companii de producție pentru a discuta despre modul în care ar putea colabora și pentru a negocia drepturile de difuzare pentru un conținut nou.

YouTube dorește să securizeze aceste drepturi de difuzare și se concentrează pe conținutul nou, însă nu este foarte clar care sunt serialele și filmele de care este interesată această platformă.

Totodată, YouTube încă analizează cantitatea de conținut pentru care urmează să dețină drepturile de difuzare, însă, potrivit surselor citate, platforma dorește să dețină o colecție importantă de programe originale, pentru a le transmite în 2016 și în anii ulteriori.

Pe de altă parte, YouTube se folosește în aceste negocieri de relațiile contractuale existente între serviciul Google Play și studiourile de filme și alți producători de conținut premium, mai spune Wall Street Journal.

Fostul director de programe al MTV Susanne Daniels și Kelly Merryman, fostă directoare de conținut a platformei Netflix, ar fi la rândul lor implicate în aceste discuții.

Dacă negocierile vor fi finalizate, aceste show-uri și filme ar putea fi difuzate exclusiv pe serviciul YouTube Red. Pe de altă parte, acest conținut ar putea fi difuzat și pe canalele tradiționale, precum cinematografele, rețelele de televiziune prin cablu și DVD-urile, alături de serviciul YouTube Red.