Școlile din Beijing închise, după ce autoritățile au emis în premieră o alertă cod roșu de poluare

Școlile din Beijing închise, după ce autoritățile au emis în premieră o alertă cod roșu de poluare
Publicat: 08/12/2015, 10:30

Alerta a fost ridicată la cel mai înalt nivel de către Centrul pentru managementul situațiilor de urgență, pentru prima dată de la introducerea în 2013 a scalei în patru culori – roșu, portocaliu, galben și albastru.

Autoritățile în domeniul educației de la Beijing au dispus ca grădinițele, școlile primare și liceele să-și suspende orele, după ce un smog extrem de dens a învăluit străzile capitalei.

Locuitorii capitalei au fost îndemnați să rămână în interior cât mai mult posibil începând de marți de la ora locală 7.00 (1.00, ora României) și până joi la prânz (6.00, ora României), într-un anunțat postat online de Biroul pentru protecția mediului din Beijing.

Alerta a fost actualizată la cod roșu luni seara. Roșul reflectă preconizarea unui nivel de peste 200 de micrograme pe metrul cub de PM2,5 (particule de până în 2,5 microni suspendate în aer), pentru o perioadă de trei zile.

Potrivit indicelui de calitate a aerului prezentat de către Ambasada Statelor Unite în China, marți dimineața, la ora locală 5.00 (luni, 23.00, ora României), nivelul PM2,5 era de 365 de micrograme pe metrul cub, iar la ora locală 9.00 (3.00, ora României), acesta scădea către 250, după ce străzile s-au golit.

Nivelul maxim recomandat de către Organizația Mondială a Sănătății este de 25.

Beijingul a fost afectat de smog, în trecut, și pentru perioade mai lungi de trei zile, dar autoritățile nu au emis vreo alertă în acest sens.

Între măsurile de urgență impuse de acest cod se află restricționarea traficului rutier, cu excepția vehiculelor electrice, și folosirea unui sistem de circulație în funcție de numărul mașinii – par sau impar -, introdus în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, în 2008.

Unor uzine și șantiere de construcții li s-a impus să-și suspende operațiunile. Focurile de artificii și grătarele în aer liber sunt, de asemenea, interzise pe perioada codului.

Beijingul a ținut titlurile în presa din întreaga lume săptămâna trecută, în timpul negocierilor de la Conferința pe tema modificărilor climatice de la Paris (COP21), după înregistrarea unui nivel PM2,5 de 675 în apropierea Pieței Tiananmen.

Aceste particule suspendate în aer sunt suficient de fine pentru a pătrunde adânc în plămâni și sunt asociate cu un risc sporit de crize cardiace, accidente vasculare cerebrale, cancer la plămâni și astm.

Beijingul ar putea încerca să lupte pentru curățarea aerului în vederea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022, în contextul în care sursa poluării nu este locală, potrivit unor cercetători americani.

Capitala „este în mare măsură poluată de către zone industriale îndepărtate, ca de exemplu Shijiazhuang”, capitala provinciei Hebei (nord), situată la 322 kilometri sud-vest, aprecia în august Robert Rohde, coautorul unui raport despre poluare în China, dat publicității în august.

Poluarea cauzează moartea a 1,6 milioane de persoane pe an – reprezentând aproximativ 17% din decesele înregistrate în China -, potrivit raportului întocmit de către Rohde și Richard Muller și publicat în revista de știință PLOS One.

Poluarea atmosferică ucide aproximativ 4.000 de chinezi pe zi, iar arderea cărbunelui este un factor-cheie, potrivit unui studiu științific publicat de către grupul independent de cercetare Berkeley Earth.

Smogul urmează să fie disipat de către un front de aer rece, așteptat să sosească în regiune joi după-amiaza, potrivit Centrului Municipal Beijing pentru Monitorizarea Mediului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal