GÂNDUL MEU. Chiar suntem, cu adevărat, ghinioniști?

De fapt, cum ar fi dacă fericirea s-ar vinde la kilogram? Dacă acolo, în hipermarket sau la aprozar în colț, în loc de fructe și legume de toate felurile ai găsi numai fericire înghesuită pe rafturi. Sute, mii de fericiri, din care ai putea să te duci singur și să te servești cu câtă îți trebuie, apoi să alegi dacă vrei să plătești cash sau prin card.

Te-ai duce seara, după muncă, la ora de vârf când toți se îmbulzesc în autobuze și-ți calcă nervii în picioare, să mai faci niște cumpărături și te-ai pierde printre rafturi înalte, pline ochi. În coșul mare pe care îl cari după tine mai trântești din când în când și lucruri de care n-ai nevoie, iar pe restul le alegi privind pe sub ridul pe care îl fac sprâncenele încruntate. Mereu aceeași marcă, același preț, același gust. E chestia aia pe care n-o cumperi de nevoie, ci din inerție, știi că trebuie s-o iei, cât să-ți ajungă pentru încă vreo câteva zile, cât să-ți netezească sprâncenele împreunate și să-ți ridice colțurile gurii.

La hipermarket, ar fi fericiri nenumărate. Fericiri de doi bani, la duzină, fericiri exclusiviste, împachetate separat, cu ambalaje lucioase și cu fundițe foșnitoare, în pungi de hârtie sau transparente. Poate s-ar vinde și pachete promoționale: trei fericiri plus una gratis; la un pachet de fericire achiziționat, primești unul cadou.

Cum ar fi în perioada sărbătorilor? Fericire nebună, mai ales că toți ar căuta să cumpere cel mai mare pachet, de-a gata ambalat sau vrac, doar, doar prietenii și familia or să uite de probleme Crăciunul ăsta. Sigur ar ieși cu scandal, ca la reducerile la tigăi și bormașini. Oamenii și-ar da coate fără scrupule, nu doar nefericiți, ci de-a dreptul disperați, ca să pună mâna pe fericirea cea mai cea dintre toate.

Așa, s-ar găsi fericire pe toate drumurile. Oamenii și-ar cumpăra reciproc fericiri, mai scumpe, mai ieftine, dar oare cum le-ar mai descoperi? Să fii fericit întotdeauna identic, din aceleași motive. Oare e de ajuns să închizi fericirea într-o cutie cu ambalaj poleit? S-o primești de-a gata fără să vină din tine, fără ca sufletul tău să distingă măcar o dată între fericire și nefericire?

„Fericire la raft” sună a capitol din 1984. Ți-ar fi servită pe tavă, și, totuși, nu ți-ar aparține niciodată cu adevărat doar ție. De asta prefer o fericire incertă. Una spontană și trecătoare. De asta, dacă s-ar vinde la supermarket, eu aș prefera să fiu nefericită.