Ministerul Muncii a întocmit, în luna martie a acestui an, o statistică ce indică distribuția venitului net pe oră încasat de salariații români. Astfel, datele arată că 1,22 milioane de români câștigă în jur de 4 lei pe oră, în timp ce 1,79 milioane dintre conaționali au un venit cuprins între 4 și 8 lei pentru o oră lucrată.
Cu cât veniturile cresc, ponderea salariaților scade. Doar 1,23 milioane de români câștigă între 8 și 18 lei pe oră. Veniturile nete orare cuprinse între 18 și 40 de lei ajung în buzunarele a doar 342.000 de români.
În ceea ce privește sumele de peste 40 de lei, până la 60 de lei pe oră, 50.000 de salariați se bucură de aceste sume, iar peste 60 de lei pentru 60 de minute lucrate intră în buzunarele a puțin peste 38.000 de salariați din România.